Pe #tren #1

Posted by Roxana Nasoi on iulie 1, 2011 · 9 comentarii 

Întotdeauna am fost de părere că trenul este cel mai interesant mijloc de deplasare. Cunoşti tot felul de oamenii, unii chiar interesanţi, alţii proşti de împung, alţii tăcuţi şi tot aşa. 

Fiind vorba de un drum de cel puţin 4 ore cu trenul + încă ceva întârzieri, s-au început discuţii în compartiment. Am călătorit alături de un domn sociolog şi o doamnă profesoară, un şofer pe tir şi un tip care de 7 ani lucra în Olanda. 

A fost interesant, desigur, să am ocazia să vorbesc cu sociologul, care făcea anchete şi ştia cât de cât statistică. Am vorbit despre licenţa mea, despre construcţia de instrumente, despre adolescenţi şi sistemul educaţional, unde, desigur a intervenit şi dna profesoară.  

Şoferul pe tir şi-a luat o bere şi făcea glume deplasate, băgător în seamă. Tipul celălalt tăcea şi asculta. 

Nenorocire mare când probabil cei doi din urmă s-au săturat de discuţii high-class şi au început cu politica, ajungându-se la „fusta scurtă care face politică”. Din discuţie m-am retras imediat şi am preferat să mă amuz pe seama lor. Am ajuns la concluzia că unii pot discuta despre politică cu câteva beri la bord. Stau şi mă gândesc de ce unii se chinuie să facă 3 ani de Ştiinţe Politice…

Bineînţeles, nu se putea ocoli discuţia cu „tineretul din ziua de azi”. Am fost în prim plan. Mi s-a sugerat să plec din România, altfel voi fi prinsă în sistem. Încercam să le explic faptul că a pleca la cules de căpşuni nu mă atrage cu nimic şi că dacă aş pleca, ar fi la un doctorat.

Nimic anormal până aici. Sunt obişnuită cu aşa ceva. Acum să ne legăm puţin de tipul plecat de 7 ani în Olanda. Povestea cu pasiune cum a vrut să se însoare cu o olandeză şi că a trebuit să amâne nunta din cauza actelor din România; că şi-a luat apartament în Cluj, dar că în final l-ar vinde pentru că e mai bine în Olanda decât aici.

Ironia sorţii, îl chema Ionuţ şi avea 24 de ani, la fel ca pe un fost de-al meu. Tot în Olanda stabilit. Cel mai amuzant însă mi s-a părut momentul în care am dat să mă îndrept spre capătul vagonului, urmând să cobor la următoarea staţie, adică undeva în jurul a 3-5 minute. A venit după mine. Şi de aici a început discuţia, spre amuzamentul meu şi al celorlalţi călători care coborau în aceeaşi staţie:

El: „Scuză-mă, nu-mi dai şi mie nr. tău?”

Eu: „Nu.”

El: „Să ieşim şi noi la o cafea.”

Eu: „Mă las o perioadă de cafea.” (zâmbesc ironic) 

El: „Ei, ştii că e o vorbă asta cu cafeaua.” (râde)

Eu: „Aşa, şi?”

El: „Mă gândeam că poate vii prin Cluj şi…”

Eu: „Nu, nu vin.”

El: „Chiar nu vrei? Câştig 2400€ pe lună.”

Moment în care îmi venea să ii trântesc un laptop în cap şi să-l trimit la origini. Tot ce am reuşit să îi spun, pe un ton cât mai frumos posibil, a fost un „Marş bă de-aici” şi o privire plină de scârbă. 

Sunt curioasă la câte tipe i-a mers textul. Însă ultima oară când verificam, nu eram materialistă. Şi nu suport ideea de a fi „cumpărată”. Având în vedere că nu arăt şi nu sunt genul acela de femeie, nu ştiu de ce a crezut el că are vreo şansă.

Oricum, interesante călătoriile cu trenul, trebuie să recunosc…  

Înregistrat sub Funny stuff, Iasi, My thoughts · Tagged with calatori, calatorii cu trenul, cfr stories, compartiment, iasi-timisoara, idioti, peripetii