5 dorinţe pentru #SMS #Bucuresti 2013

Mâine, adică 5 martie, începând cu orele 9 ale dimineţii (ceea ce implică trezirea subsemnatei la un 7:30, 8:00 am), în minunatul hotel Howard Johnson, va fi găzduită ediţia de anul acesta a Social Media Summit Bucureşti. Nu cred că mai ţineţi minte, dar am mai scris despre asta pe când se organiza prima ediţie #SMS #Iasi, în 2011. 

De atunci a trecut ceva vreme. Ce îmi doresc eu de la acest eveniment Biz? Hai să o luăm punctat:

  1. Îmi doresc să văd o evoluţie pozitivă în Social Media-ul Românesc. Da, ştiu, eu vorbesc cu blog pe wordpress. Dar v-am zis/vă zic încă o dată că îl mut îndată. 
  2. Îmi doresc să văd o sală plină de oameni care iau notiţe şi nu stau doar pe Twitter. Ştiu, I’m highly unreasonable to ask of that!
  3. Îmi doresc să văd mai multe femei în sală. De ce? Pentru că vreau să fac o diferenţă în online-ul românesc feminin şi cred cu tărie că orice posesoare de blog cu capul pe umeri poate ajunge departe. Şi una din regulile noastre în freelancing zice că „You learn as you earn” („Înveţi în timp ce câştigi”). La asta imi doresc să ajungă şi fetele.
  4. Îmi doresc să existe multe întrebări. Pentru că lipsa întrebărilor înseamnă lipsa curiozităţii şi implicit a creativităţii. Să nu vă fie frică de a adresa întrebări. Frica de a întreba se traduce în teama de a primi un răspuns, o soluţie.
  5. Îmi doresc să văd o comunitate locală de bloggeri care interacţionează, care oferă studii de caz, oferă feedback întregii activităţi la nivel de Bucureşti. Dacă nu faci un follow-up, o evaluare, nu poţi şti care sunt punctele forte ale activităţii tale şi unde mai trebuie lucrat.

Şi dacă cele 5 dorinţe mi se indeplinesc, mai pot adăuga că îmi e dor de câţiva oameni faini din online, pe care sper să îi revăd acolo. Acestea fiind scrise, ne vedem marţi @ Social Media Summit.

Comments
One Response to “5 dorinţe pentru #SMS #Bucuresti 2013”
Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. […] spuneam într-un articol anterior că pe 5 martie a fost Social Media Summit, Bucureşti. Am să revin intr-un articol viitor cu câteva impresii despre summit, ce mi-a plăcut, ce nu mi-a […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: