Despre cele mai căutate skills în #freelancing

Să zicem că eşti ca mine. Freelancer. Ai început din timp şi ai încercat să faci o diferenţă. Ai fost arătat cu degetul şi eşti arătat în continuare pentru simplul fapt că ai ales altceva. Până aici nimic nou. Ţi-au bătut la uşă oameni care au vrut şi ei să fie freelanceri, să lucreze de acasă, să nu aibă un şef, să aibă mai mult control asupra activităţii lor profesionale. 

Până la urmă, totul se leagă de alegeri. Eu de exemplu compătimesc corporatiştii, dar iubesc şi locuiesc cu unul sub acelaşi acoperiş. Clişeic, s-ar spune. Numai că freelancing-ul nu e numai lapte şi miere. Am promis şi voi reveni cu un articol despre „compătimirea freelancerilor„, ca să înţelegeţi perspectiva mea. Până atunci, să curgă comentariile despre „cât de naşpa” sunt eu, ca om. 

Cum ziceam, freelancing-ul nu e doar lapte şi miere. Freelancing-ul înseamnă peste 600 de competenţe oferite de oameni din toată lumea. Şi ajungem aici… Skills. Skill-urile nu reprezintă o garanţie a succesului. Multă lume mă întreabă de reţete ale succesului şi tuturor le răspund la fel: „N-avem ingrediente speciale”. În schimb, avem o intreagă ecuaţie în spate: marketing, noi trenduri, analize, statistici, estimări, profituri, de unde provin banii şi care sunt giganţii la care se duc câştigurile. Şi toate acestea le avem în faţa noastră, pretutindeni. Dar să începem cu TOP 5 cele mai căutate skills în Freelancing. 

#1. Mobile 

Dacă nu mă crezi, dă o tură pe Google Mobile Planet şi selectează câţiva parametri, apoi uită-te atent pe raportul (pdf.-ul) primit. Tot nu mă crezi? Uită-te în jurul tău, în mijloacele de transport în comun, printre colegi, prieteni, rude. Se practică „smartphone”-ul. Vodafone, Orange, Cosmote au mega-super oferte pentru toate buzunarele. Ştiu ei ce ştiu. Viitorul e mobil. Cunoştinţele de iOS, iPhone, iPad, Android, Objective-C, Cocoa, UI Design îţi vor aduce venituri semnificative ca freelancer. Dacă eşti la început, dar ai habar puţin despre ce am enumerat mai sus, go for it! N-are cum să meargă rău. Cum spunea astăzi şi Ved Sinha, Vice-Preşedinte Category Development pe Elance, „Mobile is hot!”. 

#2. Microsoft Programming 

Veşti bune pentru entuziaştii Microsoft. Oricât ar spune unii (nu dăm nume că aşa e la modă în blogosferă) că Microsoft se duce „de râpă”, avem la nivel internaţional nişte „high demands” care rup gura târgului. Programatorii care lucrează pe OS Microsoft sunt ceruţi de către clienţi. Şi vor fi ceruţi în continuare. Fie că e vorba de ASP .net, C#, Java, SQL sau altele. Se caută oameni. Şi ce e şi mai important e că unii clienţi vor mai mult de la freelanceri, aşa că dacă ai un talent pe partea de programare, nu îl ţine ascuns. De asta şi ţin lunar webinarii Elance astfel încât la un moment dat să ajung la acele talente care merită să iasă in evidenţă. Şi merită fiecare sută de dolari câştigată în plus. 

#3. Web Programming 

Aici putem include şi web design-ul până la urmă. Partea bună e că nu ne limităm doar la web design, ci pătrundem şi în programarea web. Cererea a fost dintotdeauna crescută aici, cel puţin de când clienţii şi-au dat seama că un site cu HTML primar nu e ceea ce ar trebui să aibă pentru business-ul lor. Aşa că de la CSS încoace, lucrurile au evoluat. Şi freelancerii au avut foarte mult de câştigat. Şi vor avea încă mult timp de acum încolo. Amintesc aici doar de HTML5, CSS, jquery, facebook, ecommerce, PHP, MySQL, cele mai cunoscute în materie de skill-uri de web programming. Dacă te pricepi la cel puţin una dintre cele sus-menţionate, înseamnă că ai un viitor strălucit în faţa ta. (Sună clişeic, din nou, dar adevărat.) 

#4. SEO, iubirea vieţii mele 

Dacă nu aţi apucat să citiţi interviurile din revistele business sau de pe la TV, mai repet încă o dată: una dintre specializările mele este strâns legată de SEO. Bine, SEO e ca un arbore, să zicem că eu sunt doar o ramură pe care o cresc permanent. Şi cum era de aşteptat, stau bine ca freelancer pe segmentul acesta. Nu e nevoie să am statistici în faţă, e de ajuns să dau o scurtă căutare pe Google şi să văd cât conţinut există pentru un cuvânt-cheie. Conţinutul acela a fost optimizat la vremea lui. Şi ca să rămână în SERP (search engine results page), trebuie să fie permanent optimizat. Aici apare oportunitatea pentru freelancerii vechi şi noi deopotrivă. Dacă ai skill-uri în SEO, article writing, website architecture, link-building, ţi-ai asigurat cariera de freelancer pentru următorii ani. 

#5. Customer Service 

Întotdeauna se va cere aşa ceva. Şi nu poţi pune roboţi acolo unde este nevoie de oameni. Customer Service (Servicii Clienţi) este necesar mai ales în industria de provideri de Internet, electricitate, servicii mobile şi alte servicii. Pe partea asta de piaţă a freelancerilor se caută oameni pentru proiecte de call-center şi de virtual assistant. Nu oricine e potrivit pentru un astfel de proiect, insă este în trend. Aici includem în trend şi platforma Elance.com. Iarăşi oferă perspective de viitor. Atâta vreme cât există o cerere şi ofertă în servicii, va fi nevoie de un serviciu customer service – customer care.

elance-review(image source: A-lt.org)

Câteva statistici referitoare la Elance 

  • Există 600+ tipuri de servicii şi competenţe oferite de freelancerii de pe platforma Elance 
  • Dacă statisticile noastre sunt corecte, în 10 ani, 1 din 2 oameni vor lucra într-un mediu de muncă virtual, online 
  • Elance va deveni un mediu de muncă pentru milioane de firme şi freelanceri 
  • 8000 de oameni se inscriu lunar pe platforma Elance pentru a avea şansa de a câştiga proiecte ca freelanceri 
  • În 2012, au fost plătite proiecte în valoare de peste US$211,000,000 
  • Peste 900,000 de noi proiecte de freelancing au fost postate pe Elance în 2012 
  • Elance-ul găzduieşte freelanceri din 170 de ţări
  • În 2012, au crescut cu 150% proiectele câştigate de freelancerii noi pe platformă, fără rating sau experienţă 
  • În 2012, a crescut cu 135% procentul total de clienţi care au apelat exclusiv la serviciile freelancerilor 

Notă! Cele 5 skill-uri şi statisticile Elance au fost oferite de către colegii de la Elance responsabili de sectorul „Category Development”. Prin urmare provin dintr-o sursă sigură la care am avut acces ca Mobilizer şi Consul Elance România (Bucureşti). Orice preluare a acestor date se va face doar cu acordul personal via email RNasoi[at]crp.elance.com 

 

Anunțuri
Comments
2 Responses to “Despre cele mai căutate skills în #freelancing”
Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. […] Cele mai căutate skills în freelancing […]

  2. […] Competenţe de top (On-demand Skills) pe platforma […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: