Elance Work Differently Summit: Follow-up

Am considerat că ar fi cazul să spun mai multe despre acest minunat eveniment care a avut loc la noi, în România, Bucureşti. Despre statistici referitoare la Elance şi freelanceri, prezentarea lui Kjetil (Vice-Preşedinte Elance Europe), alte informaţii generale s-a scris în presa scrisă şi în cea online. Păreri mult mai personale găsiţi la Victor Kapra şi Chinezu. Puteţi citi şi părerea lui Ştefan Murgeanu. :D 

Ce a fost de fapt Elance „Work Differently” Summit? Ca şi consul Elance România (Bucureşti) sau cum veţi găsi scris destul de des – ca şi mobilizer Elance Romania, am să încerc să vă descriu evenimentele, cel puţin cele la care am ajuns. Elance Summit a fost un eveniment derulat pe parcursul a 3 zile: 30 ianuarie, 31 ianuarie şi 1 februarie, cu scopul de a oferi cât mai multe informaţii, statistici, de a ne lansa oficial pe România. 

30 ianuarie a însemnat 2 evenimente de seară, conturate în jurul a două prezentări. Astfel, la ora 6pm în Bankers Pub, Katrin Hippler (Elance Europe, Oslo) a ţinut o prezentare despre Freelancing şi Development pentru 30 de persoane, în cadrul unui Elance sponsored networking event (eveniment sponsorizat de Elance). Participante au fost Developers Community şi Agile Lean Community. La ora 7pm, în Grand Cafe Van Gogh, Kjetil Olsen (Vice-Presedinte Elance Europe) a ţinut o scurtă prezentare centrată pe tech, development şi freelancing pentru 80 de persoane, în cadrul unui eveniment sponsorizat de Elance. Au participat comunităţile de Girls in Tech şi cea de Tech in Bucharest. 

31 ianuarie a debutat cu o conferinţă de presă la ora 10:30, unde au participat atât jurnalişti, cât şi bloggeri. )Şi m-am bucurat să văd câţiva reprezentanţi ai blogosferei în sală. Poate pentru unii e irelevant, dar mă bucur întotdeauna când am ocazia să fiu înconjurată de oameni cu care pot împărtăşi idei, principii. Aşa că un sincer mulţumesc din partea mea.😀 ). Dacă vreţi să citiţi mai multe informaţii, daţi click pe blogurile sus-menţionate sau căutaţi cu încredere pe google.ro „elance romania”. 

Seara, după ora 6pm, a avut loc un party pentru toţi freelancerii de pe platforma Elance. Unii au venit din nord-vestul ţării, alţii din Iaşi, Cluj, Braşov, Galaţi. Au fost foarte mulţi şi din Bucureşti. Am calculat eu la ochi vreo 200 de oameni. E posibil să fi fost mai mulţi. După 2 scurte prezentări din partea lui Kjetil şi Katrin, am avut o sesiune de Q&A, după care s-au dat premii pentru cei mai buni freelanceri Elance români (pe categorii, individual şi echipă). Momente memorabile: 

1) Nu i-am reţinut numele, însă e un freelancer vechi. La un moment dat, după ce a pus întrebările, a concluzionat într-un mod foarte fain: „Elance, you suck and rock in the same time. So thank you, Elance” 

2) Kjetil Olsen care incuraja discuţiile: „We didn’t pay him to say that” – atunci când un freelancer lua cuvântul. Sau „We paid him to say that” atunci când un mobilizer lua microfonul

3) Discuţia în engleză de pe scenă dintre 2 freelanceri români 

4) Mesajul lui Fabio Rosati, CEO Elance, pentru noi, România

5) Beers on Elance 

Revin cu un articol despre toate interviurile care au apărut/vor apărea, plus altele legate de freelancing, elance, România. Până atunci, vă prezint echipa Elance (4 mobilizers Elance România, Katrin & Kjetil Elance Europe şi freelanceri de succes de pe platforma Elance). We are the ones who „Work Differently”. 

(Calitate de Instagram până fac rost de cadrele realizate de fotografi). 

elance team

Comments
2 Responses to “Elance Work Differently Summit: Follow-up”
Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. […] Ca un quick update la articolul de follow up  :  […]

  2. […] fel cum menţionam şi în articolul de follow-up, voi reveni pe parcursul săptămânii cu informaţii referitoare la Elance, la ce a însemnat […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: