Ce-am fost si ce-am ajuns…

Zilele trecute m-am revăzut cu o fostă colegă de clasă din generală. Am fost şi la acelaşi liceu, dar în clase paralele. Nu ştiu cum, dar amândouă am ajuns la Psihologie. Eu la Iaşi. Ea la Cluj. Între timp, de un an, m-am mutat în Bucureşti. Nu ştiu pentru cât timp… 

Colega asta de care vă spun a fost martoră la multe, probabil şi la primele poezii scrise pe care le-am recitat cândva în faţa clasei şi a învăţătoarei. Aveam emoţii cât o mie, îmi tremurau picioarele. Nu recitam în faţa unor necunoscuţi, dar ţineam mult la colegii mei şi la doamna învăţătoare şi probabil ăsta era motivul. Bine, eram şi destul de retrasă şi închisă în mine, deci pentru mine, a vorbi în public despre pasiunile şi gândurile mele, ale unui copil de 9-10 ani era ceva emoţionant şi greu de stăpânit. 

De atunci, am scris peste tot unde am avut ocazia, dar cel mai mult am scris în mediul online de prin 2005. N-aveam blog, aveam cont pe deviant art şi o comunitate micuţă, dar simpatică de oameni care se chinuiau, la fel ca mine, să scrie. Şi ne comentam reciproc, ne analizam şi criticam creaţiile. Era amuzant, era într-un fel şi educativ. Era bine. Între timp, fiecare am crescut, am ajuns la facultate, s-au pierdut legăturile. Mă gândesc şi acum că cel puţin câteva persoane mai sunt în Bucureşti şi parcă niciodată nu am timp să îi (re)întâlnesc. Ruşine mie.

Am avut şi un coleg în facultate cu care m-am înţeles (oarecum) bine în anul întâi. Era ciudat, deloc social şi desconsidera femeile. Nu mai ştiu nimic de el. Puneam pariuri dintre cele mai ciudate şi uneori aveam discuţii de 8-9 ore, reale dispute. Eu mereu câştigam. El mereu pierdea. Am încercat să scriem ceva împreună, dar am realizat că cititorii noştri ar ajunge la psihiatru pentru a termina cartea.
Eu aveam alt stil. El nu avea niciun stil.

Scriu şi acum, dar deja nivelul e incomparabil. Scriu pentru publicaţii online, scriu pentru clienţi, scriu pentru mine, scriu pentru nimeni. Am în plan un întreg roman, am visat toată povestea. Ciudat, e cyber punk şi nu sunt cine ştie ce fană a stilului, dar nu ar strica mai multă beletristică SF în ziua de azi. Mi-am găsit şi o editură online dispusă să arunce un ochi peste versiunea în engleză. N-am timp să mă ocup nici de versiunea în română, nici de cea în engleză. Mă uit mereu şi recitesc ideile şi structura. Şi atât.

Înainte scriam realist, mă inspiram prea mult din realitate, trăiam ceea ce scriam, trăiau cei din jurul meu ceea ce scriam. După atâţia ani de scris, nu mai trăiesc ceea ce scriu. Poate scriu ceea ce trăiesc, în schimb. Scrisul de mână l-am înlocuit de ceva ani cu tastatura, caietele le-am înlocuit cu sisteme desktop şi laptop-uri. Mi-am ascuţit stilul, au crescut cuvintele, dar mi-am pierdut stângăcia.

Mi-au apărut vreo 2-3 riduri de expresie. Nu mai râd atât de mult ca înainte. Nu mai plâng ca înainte şi în mod clar, nu mai am sensibilitatea şi naivitatea pe care o aveam înainte. Şi totuşi, oamenii încă mai citesc ceea ce scriu… 

 

image source:Writing Savvy

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: