Cum am ajuns la #bucuresti

Articolul l-am promis de ceva timp, dar nu am avut parcă dispoziţia necesară în a povesti. Acum am, aşa că încep povestitul. De unde am plecat şi cum am ajuns în Bucureşti?

La fel ca peste jumătate dintre locuitorii capitalei, nu m-am născut aici. Şi nici nu mi-aş fi dorit. Nu am copilărit aici. Şi nici nu mi-aş fi dorit. Nu mi se pare un mediu sănătos pentru a avea o copilărie frumoasă. Am cunoscut mulţi bucureşteni, născuţi şi crescuţi aici. Sunt oameni foarte ok, iar tata avea dreptate: m-am înţeles şi mă înţeleg foarte bine cu ei. Însă mă bucur mult că am avut ocazia să copilăresc într-un mediu deloc toxic, deloc poluat. Am copilărit într-un orăşel de munte din Bucovina. M-am bucurat de aer curat, oameni simpli, vecini de treabă şi o casă imensă, cu curte în spate, flori, copaci şi mici bunătăţi plantate în grădină. M-am bucurat de pârtia de ski la 100 de metri de casă, de dealuri şi păduri, miros veşnic-verde în casă, de sărbători.

La 18 ani, ai mei mi-au oferit ocazia să văd câteva din centrele istorice ale Europei, capitale şi oraşe cu aer medieval. Mi-a prins bine, am reuşit să analizez nivelul celor din Ungaria, Germania, Austria, Olanda, Belgia, Franţa, Luxemburg ş.a.m.d. comparativ cu nivelul României. Am avut o parte dintre colegii de liceu şi prietenii aproape, deci a fost bine, m-am distrat, mi-am extins cultura generală şi în plan vizual. A fost un pas important care m-a ajutat să-mi aleg oraşul studenţiei mele.

Apoi am decis să plec la facultate undeva relativ aproape de casă. Aveam de ales între Cluj şi Iaşi. Voiam să o iau de la zero, deci am ales Iaşul, unde nu cunoşteam pe nimeni şi unde, în primele 2 luni de studenţie, l-am avut pe frate-miu aproape. Am stat acolo 3 ani, în care din nou m-am format ca om. Moldovenii nu sunt naşpa, asta o spun cu mâna pe inimă. Cel puţin nu toţi. Am întâlnit tipologii de oameni mai ok, altele mai puţin ok. N-are rost să detaliez. Dacă vă interesează cum a fost viaţa mea în anii de studenţie, e o ditai arhiva cu sute de articole pe tema asta, undeva în stânga jos a blogului, pe Home Page.

Am decis, după susţinerea cercetării pentru licenţă să plec din Iaşi. Nu aveam de gând să fac masterul în aceeaşi facultate care mi-a mâncat ficaţii, nervii şi mi-a adus multe neajunsuri. Am învăţat acolo tot ceea ce aveam nevoie pentru un viitor profesional în plină dezvoltare, iar pentru asta mulţumesc cadrelor universitare, doctoranzilor şi oamenilor care au crezut în mine şi mi-au oferit o şansă să îmi arăt potenţialul. Aveam de ales între master în străinătate sau master în ţară la Cluj, Timişoara, Constanţa sau Bucureşti. Îmi găsisem un master simpatic iniţial în Olanda, dar taxa anuală m-ar fi rupt. Eram foarte dezamăgită, dar la scurt timp după, am găsit soluţia: un master in Norvegia, la Universitatea din Oslo. Povestea nefericită cu masterul de acolo o puteţi citi aici, în detaliu.

Pe scurt, nu aş fi avut timpul necesar, chiar dacă stăteam un an acasă, să învăt norvegiana singură. Aşa că am decis să aleg România.  Dintre toate, Bucureştiul era cea mai neutră opţiune şi din nou îmi oferea posibilitatea să îndrept greşelile profesionale din studenţie şi să o iau de la zero, într-un fel sau altul. Număram pe degete persoanele pe care le cunoşteam aici. Uitându-mă în urmă cu trei luni, pot să spun că mi-am făcut griji degeaba. Dezamăgitor pentru un psiholog, nu-i aşa? Dar măcar am aflat că sunt om şi am şi eu temeri.

De la primele impresii şi până în prezent parcă ar fi trecut un veac. Aş putea scrie un roman doar gândindu-mă prin ce am trecut în ultima lună şi jumătate. Dar dacă o voi face, pun în pericol prea multe persoane. Totuşi, mă gândesc serios să scriu romanul şi să îi ofer un aer de thriller-acţiune, nu ceva romantic şi plictisitor. Stilul meu de scris e puţin mai neortodox, să zicem. Las romantismul la nivel de poezie şi atât. Martoră mi-e şi Dana în toată povestea ei. 

Important e că Bucureştiul e un oraş unde merită să ajungi la maturitate. Şi da, a lucra şi a face şi master în acelaşi timp face parte din maturitate. E un pas pe care nu îl regret, deşi am momente în care mă simt vulnerabilă, singură, în care mi-e teamă de necunoscut sau de aleea întunecată pe care am de păşit după ora 10. Cu toate acestea, mă simt şi mai puternică, în acelaşi timp. Faptul că supravieţuiesc zi de zi unui oraş care nu doarme, unei mulţimi de oameni şi de priviri necunoscute mie, unor potenţiali criminali sau hoţi, unor zâmbete ce nu-ţi vor neapărat bine, unor falsuri umane e important pentru mine. Dacă mă descurc aici, mă descurc oriunde in lumea asta.

Am o mână de prieteni care au grijă de mine, pe care îi văd cel puţin o dată în săptămână. Am colegi şi profesori care merită respectul şi care îşi dau interesul ca totul să meargă bine pentru toate părţile implicate în proces. Am aflat şi că nu sunt material de relaţie, până nu îmi rezolv singurică problemele, deşi nu văd să am soluţia lor prea devreme. N-ar fi pentru că nu se poate, ci pentru că aş vrea să mai dau o şansă unor „umbre” din trecut să se materializeze în prezent sau viitorul apropiat. Prin umbre a se înţelege oameni şi idei.

Şi am scris de mă dor degetele. Şi-am să tot scriu aşa, pentru că mi-e dor să văd blogul ăsta citit de oameni. Urmează să vă împărtăşesc, în curând, într-o ordine aleatorie, câteva articole şi povestioare despre semantic web, despre viitorul web 3.0, despre ţepele imobiliare din Bucureşti, despre conferinţe şi cum le-am dat clasă unor mari directori de companii internaţionale, despre interviurile mele pentru Google MetaWeb şi Stonediver şi despre ţepele imobiliare din minunata capitală. 

Comments
11 Responses to “Cum am ajuns la #bucuresti”
  1. Roșcata spune:

    Multa bafta in continuare… povestea continua…

  2. monica spune:

    he he. ai vb, parca despre mine!
    mie si acum dupa 4 ani si un pic mi e frica de Bucuresti…

  3. Roxana spune:

    Roşcata: Merci, voi avea nevoie.😀
    @Monica: Cred că e ceva tipic feminin pentru oraşul ăsta. Asta mă face să mă simt normală. :))

  4. Marius Sescu spune:

    Știi părerea mea despre București, nu aș putea să locuiesc acolo. Dar dacă ție își place…succes!

  5. Roxana spune:

    Mulţumesc, Marius. Oricum nu cred că e ceva pe termen lung, nu ştiu dacă ţi-am mai zis, dar mă tentează un doctorat în străinătate.😀

  6. Drace spune:

    „Dacă mă descurc aici, mă descurc oriunde in lumea asta”, asta e adevărat! În schimb bucureştenilor le-ar fi greu într-un oraş mic, de cum sosesc, ştie toată lumea că sunt acolo.😀

  7. Roxana spune:

    @Drace: Lasă că l-am scos pe un bucureştean la o vizită până in Iaşi. A supravieţuit. :))

  8. Stefania spune:

    hei🙂 tocmai am terminat de citit acest articol, in metrou. M-a captivat asa de tare si am intrat in lectura, incat, cand am vazut Eroilor pe placuta din fata mea, pe perete, m-am speriat. Ca si cum as fi din nou singura, ca in primul an de facultate. :d am aproape 10 ani de cand stau in Bucuresti, am avut aproape 10 „domicilii” in tot acest timp… Am cunoscut o gramada de oameni si am ajuns la concluzia ca singuratatea nu o poate umple nimeni altcineva decat tu. Thanks for kissing me goodbye😉

  9. Roxana spune:

    Hey, Ştef.
    Mă bucur mult că am reuşit să-ţi inseninez cumva ziua. Ai grijă de tine. Pupici

Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. […] mai mult: Alege un pachet de gazduire web nelimitat la doar 1 cent sau vezi sursa acestui anunt Cum am ajuns la #bucuresti « Lost inside my dream Alte articole din aceeasi categorie & articole asemanatoare:Download gratis: Contract de inchiriere […]

  2. […] Cineva să îi împuşte pe taximetriştii din gară. Vineri dimineaţa, când am ajuns înapoi în Bucureşti, după ce am dormit maxim 3 ore pe drum, m-am simţit “asaltată” de către cel puţin […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: