[Dana11] Sunt o epavă…

(Ştiu că nu am mai scris demult nimic pe blog legat de „Dana”, aşa că ar fi un moment bun.)

* * *

Stau răvăşită în fotoliul din dormitor. În sfârşit m-ai căutat, în sfârşit ţi-ai amintit de mine. Mă privesc cu dispreţ în oglinda stropită cu pudră, în viteză. Sunt mizerabilă. Sunt o femeie cu inima proastă. Mi-aş dori uneori să fiu matură şi să fiu realistă. Nu înţeleg cum, când şi unde am devenit o visătoare…

Tu. Tu eşti vinovat. Mai demult m-ai învăţat să visez. Credeai că oricine visează, că oricine ştie să viseze. Dar eram un copil şi visam copilării. Nu ştiam să visez într-un mod matur, să îmi doresc ceva mai bun, să sper la mai bine. Îmi doream pace în jur şi pe cei dragi aproape.

Le-am avut. Majoritatea viselor mele le-am avut şi le-am trăit. Asta până când te-am cunoscut pe tine. Răsuflarea ta a devenit precum un reflex condiţionat pentru bătăile inimii mele. E ca şi cum faptul că te-am avut aproape m-a păstrat în viaţă.

Mă transform uşor într-o fiinţă cu tendinţe obsesiv-compulsive. Ştiu, nu e normal, nu e sănătos. Dar dacă mă gândesc bine, ce-ar fi normal ori sănătos din comportamentul tău faţă de mine? Sau să încep cu diferenţa de vârstă? Nu înţeleg de ce la şaişpe ani m-am lăsat pradă ţie. Nu înţeleg de ce zece ani mai târziu, la o vârstă mult mai adultă, mă las din nou pradă ţie. De data aceasta, cuvintelor tale.

Privesc spre fereastra mare, puternic luminată, dar parcă privesc în gol. Orice urmă a realităţii se şterge ori dispare în contur de umbră. Văd doar scenarii din acea vară, păşesc în grădina cu flori din spatele bibliotecii. Îmi plimb degetele peste mesele din lemn vechi şi masiv, unde sute de oameni s-au aşezat în trecut să citească o filă-două ori o carte întreagă din secţiunea de beletristică. Ajung la corpul de bibliotecă blestemat unde a început totul. Mă ridic într-un mod chinuit pe vârfuri şi încerc să apuc volumul din raftul de sus. Simt cum palma mea se îmbibă cu praful neşters şi cum unghiile zgârie uşor coperta de piele bătucită.

Uneori, visele mi se îmbină cu unele coşmaruri. Şi nu pot diferenţia, nu mă pot trezi. Alteori, stau cu ochii larg deschişi şi trăiesc în reverii. Îmi ia foarte mult să revin la realitate. Şi ce e şi mai ciudat, e faptul că în biblioteca noastră trăiesc în acelaşi timp un vis şi un coşmar: tu. Tu şi iarăşi tu.

Mă întreb dacă va exista vreodată un „noi”. Mă întreb de ce îţi place să mă joci pe degete. Mă întreb de ce sunt atât de proastă şi atât de femeie uneori. Mă întreb de ce am rămas în nenorocitul ăsta de oraş ori de ce am ales meseria de jurnalistă. Mă întreb atâtea şi de fiecare dată nu am niciun răspuns plauzibil. Nicio scuză acceptabilă. Nicio urmă de egocentrism. De ce am ajuns să fac toate pentru tine şi nimic pentru mine?

Cum s-a ajuns aici, Dana? Cine ţi-a furat creierii? Mai gândeşti uneori sau pur şi simplu ai devenit o păpuşă uşor de manipulat în faţa unui auditoriu naiv?  

Mi-am promis că nu se va ajunge aici. Mi-am promis că mă voi pune întotdeauna pe primul plan. Şi că voi face orice pentru mine, pentru fericirea mea. Şi că nimeni nu o să îmi fută viaţa în aşa fel încât să ajung o epavă. Şi totuşi…

* * *

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: