Speranţa ucide

Cândva mi-a venit pofta să urlu în interior, în sinea mea, fiindcă acolo nu mă aud decât eu insămi.

Mi-a fost teamă că lumea ar putea vedea monstrul pe care l-am creat în decursul anilor. Ori să descopere algoritmul prin care am construit depresii, dezamăgiri, iubiri neîmplinite, vise sfărâmate, speranţe deşarte.

Am colecţionat zâmbete care poate nu mi-au fost adresate mie, am îmbrăţişat străini care apoi m-au taxat pentru gratuitatea unui moment de afecţiune.

Afecţiunea unui străin… ce-o fi fost? Nu am simţit-o vreodată pe pielea mea, nu am trăit-o cu adevărat. Un sentiment vag, nedefinit. Afecţiunea ta nu a fost nicidecum sprijinită pe un plan longitudinal, ci a fost doar o secvenţă dintr-un film. Iar viaţa nu e un film…

Am sperat mereu că undeva, acolo, există o soluţie pe care cineva mi-o va oferi în dar. Dar am plătit scump pentru simplul fapt că mi-am permis să visez prea mult.

Am crezut în tine, în ceea ce mi-ai promis, în ceea ce mi-ai arătat. Ochii m-au minţit, s-au lăsat înşelaţi de zâmbetul tău, de cuvintele tale atent alese, şi mai atent cântărite. Drogul vocii cu care m-ai învăţat, în doze mici, la intervale de timp egale.

Ai avut grijă să nu mă răneşti, însă ai reuşit să mă ucizi inconştient. Inima ta poate a vrut altceva, dar creierul te-a dat de gol. Ai ajuns o nimfă goală în faţa mea. Am ajuns să te văd doar ca pe o umbră, nimic uman, nimic din ceea ce ai fost cândva.

Şi ştiu că ţi-a fost frică să recunoşti, dar tura asta nu ţi-am mai permis să mă minţi. Adevărul a fost greu de digerat, a venit ca o katană japoneză: a intrat précis în spate, mi-a blocat toate mişcările, m-a imobilizat la pat şi aproape mi-a făcut o rană pe viaţă. A rămas deschisă foarte mult timp. Şi dacă nici acum nu e vindecată pe deplin, poate ar fi timpul să încerc să-mi port cicatricile cu mândrie. Se pare că am învins în războiul dintre orgoliile noastre.

Şi totuşi…

Cât de mult detest ceea ce ai distrus din mine, cât de mult detest ceea ce am devenit şi felul în care m-ai ajutat să devin aşa. De-ai şti câţi au suferit din cauza ta, în frunte cu mine… Dacă ai şti, te-ai condamna singur la o sentinţă pe viaţă.

Astăzi…

Am uitat cum să zâmbesc cu adevărat. Iar cei ce ţi-au călcat pe urme nu au reuşit să îmi redea zâmbetul. Dar nu a fost doar vina lor, nu, a fost şi vina mea. M-am legat prea mult de trecut şi am uitat să savurez prezentul.

 

Am văzut în tine o sclipire pe care toţi ceilalţi o aveau doar în cioburile lor. Iar tu, tu aveai tot puzzle-ul, toate piesele-lipsă le regăsisem într-o singură figură. Am crezut că reuşesc să-l rezolv definitiv de data asta, însă m-am înşelat amarnic.

Îmi ieşise imaginea unui viitor fericit.

În fapt, a fost doar o iluzie. Am construit iluzii.

Vezi, aici blestem clipa, pentru că speranţa ucide

 

* * *

2010, într-o zi de primăvară…

Anunțuri
Comments
4 Responses to “Speranţa ucide”
  1. Zaza spune:

    Cât de mult îmi poate place ce ai scris….Atât de dureros, şi totuşi atât de frumos.
    Zâmbeşte oricum, în orice moment al vieţii. Chiar dacă îţi vine să plângi, să mori….tu zâmbeşte şi totul va trece mult mai uşor >:D<

  2. Roxana spune:

    @Zaza: ăsta e trecutul. Ştii şi tu că prezentul e mult mai ok. ^^

  3. diaconu stefan spune:

    Se spune că ce nu te ucide te face mai puternic (zicală mai veche)….și se mai vorbește și despre 2 tipuri de suferință:1) suferința inutilă și 2) suferința care formează. (despre cele 2 tipuri de suferință a ținut Basarab Nicolescu o conferință)
    Mai este suferința din plictis….(care intră tot în categoria celei inutile)….
    A fost o vreme în care a fost la modă suferința, poate și acum este încă în vogă; cum se obișnuiește în istorie, va veni un timp contrapus acestei mode, se „va purta la vedere” fericirea, deplinătatea, mulțumirea. Sau poate nu.
    Mie mi se par extraordinari oamenii care scriu despre partea plină a paharului fără să-l umple cu venin și vorbe goale și mi se par la fel de remarcabili cei care învață din suferință și nu o etalează. De exemplu suferința poate fi o binefacere- vezi Jurnalul fericirii de Steinhardt, sau poate fi o cale prin care să trăiești viața din plin cu bune și rele și să rămîi în final om chiar dacă au fost mai multe încercări decît momente de bucurie.
    Este și aceasta o încercare, să vezi binele din rău.

  4. Roxana spune:

    Şi e şi mai bine să treci peste, iar restul să rămână doar amintire pe un blog. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: