Sărbătorile vin – varianta 2010

Pierdut spiritul sărbătorilor de iarnă. Ofer recompensă.

Şi mă gândesc la faptul că nu sunt singura persoană care simte că sărbătorile de iarnă nu mai au gust. Desigur, dacă vom avea zăpadă, ne vom bucura de ea la ski, la un patinoar sau la o sanie. Dacă nu vom avea zăpadă, atunci e vai de noi. 

Pe lângă agitaţie, prostie, aglomeraţie, reclame de care îmi este scârbă, colinde de tăiat venele şi moşi crăciuni înmulţiţi mai ceva ca iepurii, mă mai enervează şi alte aspecte:

Brazii artificiali – sau ecologici, cum li se spune. Toată lumea îşi ia nu unul, ci 2-3, să fie acolo şi pentru anii viitori. Nu sunt obişnuită cu plasticuri în casă. Sunt obişnuită cu miros de cetină de brad. Sunt obişnuită să stau în living pe întuneric şi să mă uit ore în şir la instalaţiile din pom. Sunt obişnuită să merg fără papuci de casă prin preajma bradului şi să simt cum mă înţeapă în talpă acele căzute din cetină.

Crăciun vine, Crăciun trece şi noi tot comerciali rămânem – mă irită faptul că nu ai un bar sau local în tot oraşul care să pună colinde vesele în preajma Crăciunului. Toate barurile pun în continuare Inna, BUG Mafia sau dj expiraţi. Muzică de „club”. De parcă eu merg să-mi mişc dosul în timp ce savurez o ciocolată caldă cu scorţişoară.

Spam-urile de Crăciun şi Revelion – motivul pentru care plănuiesc să îmi închid cel puţin unul dintre telefoane. Decât un mesaj de tip spam dat la toată lista şi copiat cu nesimţire de pe internet, mai bine nu trimiţi nimic. Nu aş avea nimic împotriva unui mesaj pe care l-ai mai dat la o sută de persoane, dacă ar fi măcar simpatic, fără greşeli gramaticale, fără „sh”, „tz”, „j”, „k”, fără rime de clasa a 2-a. Şi dacă ar transmite cu adevărat un gând dintre ale tale. Nu a spus nimeni că de sărbători nu ai voie să gândeşti.🙂

Ştirile – detest ştirile din preajma sărbătorilor. „Supra-aglomeraţie în hypermarket-uri”, „Sute de români au ajuns în spital după ce au exagerat cu mâncarea”, „(Pseudo)Vedetele şi-au petrecut sărbătorile de iarnă în Malibu, la soare” şi multe alte subiecte care îmi provoacă greaţă şi repulsie.

Colindele româneşti – o alternativă la cântecele de jale, de înmormântare. Nu există o naţie mai cretină ca a noastră. Numai la noi se trezeşte (non)artistul român să-şi cânte morţii în prag de Crăciun. De ce, dacă românul e printre cei mai optimişti locuitori ai planetei, are colinde de tot rahatul? Pe-asta nu am să o înţeleg cât trăiesc. Dar deh, ne place ca naţie să ne plângem şi să nu facem nimic pentru a schimba situaţia.

Colindele manelizate – desigur, fiind o ţară liberă şi democrată, permitem prea multe. M-am săturat să aud manelişti care cântă o combinaţie între manele şi colinde de tăiat venele. Presimt că va trebui să îmi aleg cu grijă taxiurile şi mijloacele de transport în comun. Nu de alta, dar specia asta de “cântece” îmi dă dureri groaznice de cap.

Pupincurismul de sărbătoare – Crăciunul şi în general sărbătorile de iarnă sunt ocazia perfectă pentru vecinul care aproape ţi-a găurit tavanul cu bormaşina să îţi lase în gând bun. Şi să îţi ureze evident, un “Crăciun fericit”. Nu doar vecinii, ci şi colegii de generală sau de liceu ori facultate care nu te văd pe stradă în timpul celorlalte 360 de zile, deodată sunt umpluţi cu acest spirit de sărbătoare care dă pe dinafară de pupincurism şi falsitate. Partea bună este că “efectul holidays” vine repede şi trece la fel de repede.

Super promoţii – În fiecare hypermarket vei găsi câte o crăciuniţă sau câte un moş crăciun care, pe lângă faptul că îi sperie pe cei mici, îţi intră în căruciorul tău şi nu mai pleacă. “Ho, ho, ho!” – super ofertă la Coca-Cola: cumperi 6 bidoane de otravă la preţul de 4. Sau oferte la ciocolată şi bere proastă, ieftină şi expirată.

Cei unşpe mii de magi de la răsărit – Pe lângă faptul că fiecare moşneag şi babă decide să se plimbe cu tramvaiele şi autobuzele prin oraş, pentru că e “sărbătoare”, oamenii ăştia au o problemă gravă cu îmbrăcămintea. Işi scot de la naftalină cele mai bune haine, paltoane şi pălării pe care le au. Paltonul lor ocupă 2 scaune, nu doar unul. Dacă eşti prins în picioare între doi purtători de astfel de paltoane, poţi muri asfixiat. Sau otrăvit cu naftalină.

Trafic – Şoferii o iau razna de-a binelea. Claxoane, peste claxoane. Cadouri gratuite: colegul din spate decide că ai avea nevoie de puţină vopsea pe aripa dreaptă-spate sau de o îmbrăţişare şi îşi bagă botul (maşinii) acolo unde nu îi fierbe … benzina. Înjurăturile tradiţionale sunt înlocuite cu urările tradiţionale: “Crăciun Fericit, în !@#$%^&*&^%$!!! de bou”, “Sta-ţi-ar cozonacul şi sarmalele-n gât” etc.

 

Şi ar mai fi foarte multe, însă mă limitez doar la acestea deocamdată. Să aveţi un Crăciun lipsit de toate cele de mai sus!

 

Comments
7 Responses to “Sărbătorile vin – varianta 2010”
  1. De inna pot sa ma lipsesc oricand, nu doar de craciun😉

    Anul acesta m-am saturat de fuego si hrusca si prefer sa ascult Muzica buna pentru Craciun

  2. Roxana spune:

    De Inna ne puteam lipsi încă dinainte să o auzim falsând. :))

  3. cosminel spune:

    eu am ajuns sa-i apreciez pe tiganusii care colinda prin tramvai, imbracati cu o blana rupta ca vai de capul ei si batand intr-o toba care-ti sparge timpanele…apreciez simplitatea cu care-am fost obisnuit si eu cand eram mic, o haina mai rupta de la tavaleala, o caciula trasa peste ochi, etc.

  4. Roxana spune:

    Sau aceeaşi colindă cântată de 27 de ani încoace. :))

  5. Pavel spune:

    Somnule, pune, bre un link şi către o melodie a Innei😛

  6. Mack spune:

    @cosminel Nu stiu ce gasesti tu de apreciat. Acei puradei care ura prin tramvaie cand plec din Tatarasi spre Copou sau gara ma dispera la maxim. Noroc ca umblu tot timpul cu handsfree-ul la mine si ma rup de lume si spectacole de prost gust cu ajutorul muzicii de pe telefon.

  7. Roxana spune:

    @Pavel: bre, mută-ţi discuţii cu somnulescu în privat.😀
    @Mack: având în vedere că mai nou copiii din ziua de azi uită de tradiţii, ţigăneii ăia vor ajunge singurii care vor mai cânta o colindă şi o urătură. E trist, nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: