Comeback

Am revenit.
„Scurta” mea „vacanţă” s-a desfăşurat între pereţii unui salon de spital.
Acum sunt bine, 15 perfuzii m-au pus pe picioare şi am multe de povestit de prin spitalele româneşti. M-am întors şi cu o idee de „nuvelă” sau ce o să iasă în final, cu mintea mai limpede, gata din nou de muncă, de cercetare şi culmea, de facultate (!).
Cât am stat în spital am avut timp să mă gândesc la multe aspecte mai puţin sănătoase din viaţa mea. Iar oamenii nu au încetat să mă uimească. O parte din bloggerii ieşeni m-au sunat, am vorbit şi pe mess sau pe twitter (în limita internetului mobil). M-au surprins plăcut oamenii ăştia pe care îi ştiu din martie încoace, au fost mai preocupaţi de starea mea decât o mare parte dintre vechii prieteni. Deci un mare mulţumesc că existaţi şi-mi faceţi viaţa mai frumoasă pentru ei.
Câţiva colegi de grupă m-au uimit şi ei, în mod plăcut. Nu prea mă aşteptam din partea lor să se intereseze de mine, în afară de colegele cu care sunt prietenă încă din anul 1.
Fostele colege de cameră din anul 1 s-au interesat şi ele de sănătatea mea.
Colegii de la cercetare au fost nişte scumpi şi ei, iar prietenii mei de prin cămine la fel.
Mai e şi o mână de oameni de pe forumul UAIC la care ţin şi care mi-au demonstrat că sentimentul e reciproc.
Şi mulţi alţii pe care nu am cutezat multă vreme să îi numesc prieteni, dar acum şi-au căpătat acest statut.
De restul oamenilor care au pretenţia să îi salut pe stradă, îi voi saluta, dar pot spune clar că „prieteniile” ce s-au născut acum 2 ani în cămin s-au dizolvat complet anul acesta. Despre asta şi gustul amar lăsat am să scriu în viitorul apropiat.
Last, but not least, se pare că am speriat groaznic nişte omuleţi de gen masculin, de fapt i-a speriat gândul că a fost ceva grav. A fost amuzant să vezi cum sună telefoanele, cum curg im-urile şi sms-urile şi cum se înghesuie lumea să vină la spital să mă vadă. Partea funny e că nu m-am internat în Iaşi, ci in oraşul meu natal. Aşa că nu au avut cum să mă vadă slăbită. Nici nu aş fi acceptat aşa ceva. Ultima oară când verificam eram o femeie puternică!😀
Probabil l-am speriat şi pe fostul meu prieten pentru că părea îngrijorat şi imediat m-a contactat.

Anyway, planuri noi, realiste, în care trebuie musai să fac loc odihnei şi să-mi fac timp pentru mine. O iau de la capăt, încă într-un recovery state.

Joke: Săptămâna trecută, cât încă eram în perfuzii, Păunescu era pe moarte. Şi mă gândeam: Eminescu a murit, Păunescu e pe moarte… şi nici eu nu mă simt prea bine.🙂
Note to myself: Ar trebui totuşi să încep să plac pe cineva şi să fiu cu cineva. Tura asta am avut fratele şi familia aproape. Dar într-un viitor (îndepărtat, sper), dacă voi mai păţi aşa ceva ar fi frumos să am lângă mine o persoană care mă iubeşte (ori pe-aproape).

Comments
9 Responses to “Comeback”
  1. DrCriss spune:

    E bine că acum ești bine :p Dacă aveam numărul tău de telefon sau id-ul de mess te contactam și eu să văd cum te simți🙂

  2. Roxana spune:

    Am ţinut la curent şi pe twitter în legătură cu starea mea de sănătate. Important e că dracii nu mor niciodată repede. :))

  3. excesdesare spune:

    Sisu’, cel mai important este ca te-ai facut bine!😀

  4. Pavel spune:

    Haidi bre, au întrebat sau nu de tine, contează că roșcata blogosferei e bine😉

  5. Rpx spune:

    Welcome back! *huggie*

  6. Roxana spune:

    @ Pavel: roşcata blogosferei îţi mulţumeşte. :))
    @ Rpx: hugs back. (după-amiază vă vizitez)😀.

  7. Júlia spune:

    Forțe proaspete! Mereu, după o astfel de perioadă simți din nou că ai lumea la picioare…și o ai!🙂

Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. […] Comeback Tue Nov 09, 2010 8:33 am Am revenit. “Scurta” mea “vacanţă” s-a desfăşurat între pereţii unui salon de spital. Acum sunt bine, 15 perfuzii m-au pus pe picioare şi am multe de povestit de prin spitalele româneşti. M-am întors şi cu o idee de “nuvelă” sau ce o să iasă în final, cu mintea mai limpede, gata din nou de muncă, … […] […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: