Ultima noapte albă, întâia zi de război

Sugestiv titlul, nu?
Teoretic, noaptea asta va fi ultima albă dedicată sesiunii. Mâine de la 8 am ultimul examen şi cel mai greu din câte există în facultatea asta care-mi mănâncă zilele. Şi totuşi e întâia zi din războiul „I will survive”.🙂
Deja mi-am instruit organismul să mă mai ţină până mâine la 10, apoi poate să cedeze. Ştiu că de mâine voi pica într-un lung somn din care sper eu să mă trezesc cândva.
Psihometria şi in principiu şi psihodiagnosticul sunt frumoase doar în practică. În teorie, există zeci de „obosiţi” (by obosiţi I mean oameni de ştiinţă) care se bat cap în cap în jurul aceluiaşi concept, însă din orgolii proaste ţin să arate că ei sunt mai bazaţi ca alţii. (Doamne, ce limbaj unprofessional am în ultima perioadă!🙂 )
Testele de inteligenţă (nu alea de pe facebook, ci cele reale) au în spatele lor sute de analize, calcule matematice şi toată suita de „distracţii”. Şi ce are de făcut studentul nefericit de la psihologie? Păi trebuie să înveţe toată teoria, pe care n-ar folosi-o în viaţa asta. Nu de alta, dar la câtă este, nu îţi ajunge o viaţă pentru a o pune în practică.
Noroc de ev-IQ şi proiectul IQ de astă-vară, altfel mă dădeam de toţi pereţii ca să înţeleg logica argumentelor şi operaţiilor matematice de acolo. E bună şi cercetarea la ceva, nu?
Acestea fiind spuse, am dormit 3 ore azi-noapte.
Din nou avem ecuaţia cu toate cunoscutele: cola+(ness+3în1)+2xburn+portocale+psihodiagnostic+note z+note T+cafea=love.


* * *

E 8:20. Mâine pe vremea asta scriu de zor sau mă blochez şi privesc foaia goală. Prefer totuşi prima variantă.😀

Comments
7 Responses to “Ultima noapte albă, întâia zi de război”
  1. Pavel spune:

    Apai.. succesuri depline, bre! S-apoi, tu vezi ca tre sa te mai si trezesti😛

  2. za kid spune:

    Apai stii se zice ca cele mai bune sotii is alea ragusite sau care adorm iute…
    Alea ragusite nu te bat la cap, alea care adorm iute, nu-ti tincontu cat ai intarziat si unde…
    Amu tu sa nu fi decat a doua pentru vro 2-3 zile asa, ca sa iti revii un pic din stresu asta de mai sus , care avea cola, portocale, ness… de toate

  3. Roxana spune:

    @Pavel: sănătata! :)) Azi baschetbalim?😀
    @Kid: Apăi futu-i, eu nu voi să fiu soţia nimănui, na! :))

  4. za kid spune:

    @Roxana: Ce pacat, eu vroiam sa te cer peste vreo 6 ani, cand aveam si cu ce sa te intretin…

  5. Roxana spune:

    hah, nu am nevoie de întreţinere . :)) and it’s a no no! :))

  6. sorinho spune:

    „Școala ne poate schimba viețile, ne poate asigura succesul? Eu nu spun nimănui să abandoneze școala. Noi trebuie sa ne ducem la școală pentru a ne antrena calitațile, pentru a lua ceea ce ne ajută in pasiunile noastre, pentru a ne descoperi vocațiile, din păcate, ceea ce face sistemul educațional romînesc nu este decît un EXERCIȚIU DE TESTARE A MEMORIEI cu durată de 16 ani, timp în care suntem puși să reproducem informație fără să ne dezvoltăm abilitățile de care vom avea imperios nevoie pentru bunăstarea și fericirea noastră,,,”
    Fragmentul de mai sus face parte dintr-un articol de pe al meu blog, l-am copiat si la tn pt ca avem viziuni apropiate: ” Şi ce are de făcut studentul nefericit de la psihologie? Păi trebuie să înveţe toată teoria, pe care n-ar folosi-o în viaţa asta”,,,felicitari pt k makr realisesi fenomenul.

  7. Roxana spune:

    @sorin: astea sunt episoade din minunatul experiment numit „facultate”, cimitir al nervilor mei.😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: