Licenţă de student la psiho

Sursa

Din ciclul „viaţă de câine”, azi o să scriu despre „licenţă de student la psihologie”. Cele două situaţii sunt asemănătoare pentru că trăim în România, land of not our choice.

Există o perioadă minunată în viaţa unui om numită studenţie.
Studenţia este cel mai frumos moment pe care trebuie să-l trăieşti la maxim şi pe partea de distracţie, dar şi pe partea de activitate cerebrală.
Toate bune, lucrurile merg „ca pe roate”, ai zice.
Până într-o zi când…
Te trezeşti spre finele anului 2 de studii. Dacă ai comis-o şi ai dat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, secţia Psihologie, zâmbetul tău larg de pe buze îţi va fi şters cu cel mai murdar burete posibil.
De către cine?
De către persoana care îţi va fi coordonator de licenţă.
Cum stă treaba mai exact?
Începi să te frămânţi, dacă te duce capul, încă de pe la începutul anului 2, cam ce vei face tu la anul pe vremea asta. După stors creierii îndelung, meditaţia ta la „nemurirea sufletului” se transformă, peste noapte, într-o revelaţie denumită planul de cercetare pentru lucrarea de licenţă.
Cauţi documentaţie, răscoleşti toată arhiva site-urilor de specialitate, te lupţi pentru cărţi la BCU şi, într-un final, reuşeşti să-ţi ordonezi ideile, sub formă de schiţă pe o hârtie A4.
Îţi faci curaj să abordezi un profesor prin facultate sau asistent, oricum o persoană capabilă să te ajute în realizarea cercetării tale. Găseşti persoana (sau cel puţin asta crezi tu). Colegii mai mari îl recomandă. Faci o listă cu plusuri şi minusuri ale fiecărui asistent, lector, conferenţiar şi profesor din facultate. Decizi să alegi dintre atâtea nume o singură persoană. Una şi bună, te gândeşti în sinea ta.
După cum ziceam, îţi faci curaj, îl cauţi, îl întrebi dacă are locuri libere la licenţă, îi prezinţi frumos faptul că ai deja un titlu, ceea ce te avantajează din start, pentru că din 300+ studenţi din an, mai mult de 50 habar nu au ce vor să facă.
Domnul sau doamna, după caz, îţi zâmbeşte şi îţi spune să vii în ziua „x”, ora „y” la cabinetul lui/ei.
Nu dormi nopţi întregi, cam vreo săptămână, cauţi să fii sigură că eşti pregătită până în măduva oaselor şi nu ai ratat niciun domeniu în care te-ai putea aventura cu micuţa cercetare a ta.
Ziua cu pricina soseşte cu paşi repezi.
Tragi aer în piept, te trezeşti cu 4 ore mai devreme, îţi aranjezi hainele la dungă pentru o bună impresie şi ajungi în faţa cabinetului coordonatorului tău de practică cu 30 de minute mai devreme.
Aştepţi, cu o expresie plouată de emoţii şi totuşi sigură pe tine, pe tema aleasă. Lângă tine mai sunt adunate vreo 10 persoane care aşteaptă în acceaşi stare de tensiune.
Ca orice student, ai impresia că profesorul va fi punctual, dar, spre surprinderea ta, vă lasă pe toţi să „fierbeţi” în faţa uşii vreme de încă jumătate de oră.
Toată lumea vorbeşte de licenţă, subiect de isterie-generală pentru că, să fim sinceri, într-o lună trebuie predate titlurile la secretariat şi „time is short”.
Găseşti din întâmplare o colegă de cămin cu care poţi discuta orice şi, spre norocul tău, nici ea nu se arată încântată în a discuta despre licenţă. Găsiţi alte subiecte de discuţie, vă mai relaxaţi din starea de presiune căreia i-aţi rămas fidele atâtea zile.
Punctul culminant: se deschid uşile – pământul făgăduinţei .
Te simţi precum omul care are serviciul la etajul 100 şi după o oră de aşteptat, ajunge şi liftul la parter. Ca şi omul nostru, te „urci”, păşeşti pragul mult visat. Inima îţi pulsează, ritmul cardiac a sărit mai ceva ca la un crush din liceu.
Intri, coordonatorul (viitorul) te pofteşte să iei loc şi cu zâmbetul pe buze te intreabă numele, grupa, anul şi… „tema de licenţă”.
Îi expui cu inima mare cât Palatul Culturii (aflat în renovare) tema atent aleasă şi în următoarele 30 de secunde, coordonatorul tău îţi distruge cel mai frumos vis.
„Hmm… e prea complexă” .
„Hmm, asta o tăiem, pe-asta la fel. De asta nu, nu, n-avem noi nevoie.”
„Dublă abordare? Pentru ce? Nu dă bine în faţa comisiei. Rămâne doar partea cantitativă”.
„Până la sfârşitul lunii mai îţi poţi schimba şi titlul, să ştii.”

Iar tu… priveşti, fără să poţi face ceva, cum munca ta şi imaginaţia sunt aruncate la gunoi efectiv.
Deja îţi imaginezi scenarii în care tu o dai în patologic şi cu un cuţit în mână sau scaun devii cel mai aprig criminal al României…
Urmează partea mai grea: să-ţi iei visele sfărâmate, să aduni ce poţi din ce-a mai rămas, să vezi ce formezi din bucăţile alea şi să speri că mâine vei avea o nouă revelaţie.
Până atunci, noapte bună şi vise plăcute!

* * *
„Nu e nimeni pe stradă să vadă ce simt acum…”

Comments
3 Responses to “Licenţă de student la psiho”
  1. Bogdan spune:

    Altii in anul 3 inca nu si-au scris licenta.:-)

  2. Roxana spune:

    Alţii nu au răbdare până la sfârşitul anului 3. :))

Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. […] This post was mentioned on Twitter by Roxana. Roxana said: http://wp.me/prvc5-eX [new blog post] Licenţă de student la psiho… […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: