Monolog fantasmatic

sursa: aici

Linişte. Noapte. Cerul mi se-arată pe jumătate senin, luna e împărţită frăţeşte cu norii tulburi şi grei.
Aştept să mă răceşti cu totul, ploaie blestemată!
Privesc pierdută spre un nimic imaginar plasat în fixaţii.
Obsesivă mi-e privirea pe jumătate amorţită, iar eu… Eu visez la ceva intangibil.
Îmi fac în gând o analiză a ultimelor clipe trăite intens şi realizez cât sunt lipsite de substanţă. Toată viaţa mea am trăit în negare, toată viaţa ta ţi-am analizat defectele prea mult şi-am ignorat calităţi. Credeam că eu sunt cea stricată, dar am descoperit cât de iritabilă era perfecţiunea ta.
Am crescut în pântecele cald al perfecţiunii, niciodată al meu. Am simţit protecţie, căldură.
Dar m-a ucis pe dinăuntru. Perfecţiunea ucide tot în cale: speranţe, vise, idealuri, suflete, zâmbete.
Am început să realizez că oricât de mult mi-aş dori perfecţiune, nu o voi avea. Nu va fi a mea, va fi doar un cadou venit din partea altora: un strop de fericire, un moment de sinceritate, un zâmbet, o îmbrăţisare. Niciodată ale mele, întotdeauna colecţionate de la cei din jur.
Sunt o viaţă de om trăită între extreme.
De ce nu reuşesc să-mi găsesc echilibrul? De ce nu am reuşit niciodată?
Toate sunt fie întrebări fără răspunsuri, fie răspunsuri fără întrebări…
Nu ştiu să câştig, dar nici nu ştiu să pierd.
Nu mai pot să plâng, însă zâmbesc fără să simt cu adevărat bucurie.

Visez fără să mă opresc, până o rază de lună şi o picătură acidă îmi mutilează chipul.
Deschid larg ochii şi las ploaia să-mi cureţe sufletul pătat de falsuri, poate îmi exorcizează astfel bestia ce zace-n mine. M-am autoexilat prea mult în pustiul deşertic al propriei minţi şi-acum mi-a pierit pofta de inocenţă.
Scenariul ăsta de seară e insipid, la fel ca şi amăgirea surnumită iubire.
Nicio muzică nu-mi mângâie auzul, e prea linişte. Tu, cel ce mă priveşti din umbră, te rog dă drumul sunetelor încarcerate în inima ta. Mi-ar plăcea să simt o urmă de umanitate pe planeta asta uscată.
Dar noaptea mi-a făcut-o şi de astă dată: m-a amăgit, mi-a dat un vis frumos şi nu a fost să fie. Mi-a promis o adiere caldă, însă mi-a sfâşiat privirea cu o tornadă de energii negative.
Am prins în palmă o fărâmă de speranţă, dar i-am dat drumul.
Cineva, acolo, are nevoie de ea mai mult ca mine.
Sunt atât de ipocrită, încât aş strivi-o într-un moment de pură nebunie fără să-mi pese de consecinţe.
De ce atâta răceală în jurul meu? Nu ştii cât te-am rugat, încă din copilărie, să-mi dai căldură?
Mi-ai dăruit o pată transparentă, nicidecum întregul mult promis.
Ai aşternut o iarnă eternă peste ochii mei, şi-acum văd totul monocrom.
Peste suflet, mi-ai presărat natură moartă şi depresii tomnatice.
O zi în an mă simţeam vie şi ai permis să-mi fie furată.
Am zăcut din cauza ta în come profunde şi nu ţi-a păsat să mă trezeşti. Ai lăsat pe alţii să mă strige, să mă salveze.
Ţi-am zis că sunt puternică doar dacă am un punct de sprijin. Altfel, sunt mai slabă ca un pui proaspăt ieşit din ou, poţi să sufli peste mine şi dispar în bătaia vântului.
Nisipul singur nu e în stare să ridice o clădire. Îi trebuie ciment, tărie şi pasiune din partea meşterului.
Nu te mai aştepta să am toate răspunsurile din lume, oricum nu sunt destule întrebări pentru câte răspunsuri avem noi, oamenii.
Hai să încriptăm mesaje secrete şi să le gravăm pe bucăţi de piatră, să fiu împăcată, gândindu-mă că pentru prima oară am lucrat împreună şi am realizat ceva etern.
De altfel, eşti o egoistă care nu are de gând să colaboreze cu mine în nicio clipă. Şi tot eu încasez pumnii şi picioarele pentru tine, eu sunt zidul care nu lasă pe nimeni să treacă dincolo şi să te vadă în deplinătatea ta, să-ţi vadă adevăratul chip odios.
Dar până atunci, te mai închid o zi în interiorul minţii mele şi te las să rupi din mine tot ceea ce am mai bun. Te las pe tine să te bucuri de ceea ce am avut şi am pierdut: lacrimi, sentimente, durere, fericire.
Închid fereastra şi, odată cu ea, sinele meu încrezut.
Eul meu o ia razna, în timp ce orizontul îmi oferă un spectacol gratuit de culori şi un alt răsărit…

* * *
I can’t scream my pain on the outside anymore.

Comments
One Response to “Monolog fantasmatic”
Trackbacks
Check out what others are saying...
  1. […] This post was mentioned on Twitter by Roxana. Roxana said: http://wp.me/prvc5-eB – monolog fantasmatic (new blog post) […]



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: