Privind prin sticla colorată

sursa imaginii: aici

E noapte, linişte. Mă simt atât de calmă, atât de amorţită, încât dacă aş închide acum ochii, mai mult ca sigur mi s-ar opri respiraţia, de teamă să nu fac zgomot.


E întuneric în camera asta mică şi plină cu prostii. Prostii încărcate de amintiri, de atingerile celor ce mi-au fost alături.
Ai privit vreodată o vază de flori? Sticla aia colorată e locul în care fiecare trecător curios şi-a lăsat amprenta.

Câte amprente rămân pe sticla ei, câţi oare şi-au dorit o amărâtă de vază şi uite ce-a făcut destinul: a ignorat amprentele, dorinţele altora şi ţi-a trântit-o în cale în momentul în care aveai buzunarul plin. Te-a atras lumina albăstruie reflectată din ea şi, dacă tot ieşiseşi la plimbare, ce-ar fi să îţi iei un suvenir?

 

O amintire din magazinul prăpădit cu vânzări proaste. Aşa că acum o ai pe masă, suport pentru flori şi miresme. O bucată modelată de sticlă, sută la sută comercială, cu tentativă de kitch. Dar uită-te mai bine la amprentele alea: ce norocoasă eşti azi pentru că mulţi şi-au dorit amărâta de vază şi în final doar tu ai luat-o pentru sufletul tău. Îţi aparţine. Ai cumpărat-o, doar!

Stau şi mă gândesc… Uneori viaţa asta nu e ca vaza ta? Colorată, atrage privirile tuturor. O viaţă monotonă, o culoare prost aplicată şi un material neşlefuit nu se vând vreodată. Dar dacă ai o viaţă plină cu câte puţin din fiecare, pentru că ai gustat şi trăit, asta da! Asta atrage. Eşti ca o enigmă şi toţi vor să pună mâna. Un şirag de piatră rară, nu? Şi fiecare trecător îşi lasă amprenta asupra ta, pentru că eşti om şi oricât de dură ai avea suprafaţa, absoarbe orice urmă. Eşti sensibil, omule! De asta eşti om, în final.

Aşa că nu te supăra dacă, în noaptea asta îţi scriu cât de transparent eşti, cât de mult ieşi în evidenţă. Nu te supăra dacă te compar cu o vază cumpărată la preţ de nimic. În final, oricât de mult ai încercat să-ţi colorezi viaţa, totul se rezumă la valoarea pe care cumpărătorul e dispus să o ofere. Dacă nu ai talent, nu îţi va oferi nimeni un dram de valoare, asta e cert!

Vezi tu, depinde doar de tine cât de dispus eşti să te interesezi de paleta aia de culori, de ceea ce vrea cumpărătorul, cum să faci să combini culoarea încât să se „vândă” şi să valoreze.
Banal, nu? Şi totuşi existenţial. Credeai că o vază nu-şi are rolul ei în lumea asta? Uite că m-a ajutat să-ţi fac un profil general. M-a ajutat să-ţi conturez tiparul.

Ştii ce mai e frumos la vaza asta? Pe lângă culoare şi transparenţă, mai e forma… Forma perfectă e mereu cumpărată. Pe când o vază deformată e adesea lăsată să prindă praf. Aşa că bagă bine la cap cum stă treaba cu perfecţiunea. Dar nu te descuraja, mereu vânzătorul înşeală cumpărătorul şi te trezeşti cu o vază imperfectă. Partea bună e că în final, imperfecţiunea e mai apreciată decât perfecţiunea.

Te obişnuieşti cu faptul că orice e creat de om nu este perfect. Dacă ajunge aproape de acel prag, atunci, în mod evident, nu face faţă presiunii şi un eveniment nefericit, imposibil de preconizat în momentul maxim al exaltării intervine în calea perfecţiunii tale. Dar totul este perfectibil. Dacă se sparge vaza, cumperi alta. Dacă ai un eşec, o iei de la început. Dacă te saturi, pui capăt.

Cauţi o alternativă la absolut orice faci sau gândeşti. Viaţa asta e concepută ca o vază: are o linie aparent simplă de la distanţă. Pe măsură ce o analizezi mai mult, observi cât de complex este gândită; ajungi apoi să vezi detaliile, detalii pe care poate alţii le ignoră, ajungi să îţi doreşti să o ai, să fie a ta şi încerci să o cumperi. Crezi că este perfectă, potrivită. Dacă nu reuşeşti să cumperi vaza aia, îţi va rămâne mereu gândul la ea. O vei folosi drept model şi vei căuta o alta la fel sau aproximativ asemănătoare. Dacă o cumperi, la un moment dat te plictiseşti şi îi ştergi valoarea din inima ta.

Dar încep să mă abat de la subiect. Important este să-ţi şlefuieşti marginile, să nu se rănească alţii în ele. Şi aşa poţi fi sigur că cineva, acolo, cândva, o să te aprecieze la adevărata ta valoare, fără să fii neapărat ca o vază multicoloră.
Ştii, uneori, un singur strop de culoare aruncat peste monotonie face cât o mie de culori aşezate după un algoritm.
(inspired somehow by this song)

* * *
Looking at you through the glass…

Comments
7 Responses to “Privind prin sticla colorată”
  1. krossfire spune:

    Sunt atat de off-topic dar mama ce indrageam bilutele alea de la joculete chinezesti😀

  2. Mammadou spune:

    Majoritatea oamenilor uita sa-si „slefuiasca” marginile si de obicei nici nu ii intereseaza sa faca o asemenea chestie.Poate invelisul colorat atrage privirile, dar daca dedesubt e doar sticla ieftina, privirile alea se muta foarte repede spre altceva.Din pacate astazi e foarte greu sa gasesti altceva.

  3. Roxana spune:

    krossfire :

    Sunt atat de off-topic dar mama ce indrageam bilutele alea de la joculete chinezesti :D

    Continuând offtopic-ul, mi-a luat ceva până am făcut rost de permisiunea persoanei care a făcut fotografia. şi mie îmi plăceau bilele alea, aveam colecţie acasă.😀

    Mammadou :

    Majoritatea oamenilor uita sa-si “slefuiasca” marginile

    E ceva des întâlnit în societatea de azi.

  4. krossfire spune:

    Pe mine intre timp m-a anuntat mama ca mai am cateva prin orasul natal (da, am sunat-o numai pentru scopul ala :)) )

  5. Roxana spune:

    krossfire :

    Pe mine intre timp m-a anuntat mama ca mai am cateva prin orasul natal (da, am sunat-o numai pentru scopul ala :) ) )

    :))God, you’re nuts.

  6. Mack spune:

    Mi-ai amintit de Kelly Rowland – Rose Colored Glasses N-are tocmai legatura, e doar un gand…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: