Scrisoare

Dragul meu,
Am să-ţi spun o poveste despre un el şi o ea.

„O zi ca oricare alta.
Ceasul din camera ei îi indică nervos 3:22. Posibil să se facă 5 dimineaţa până termină ceea ce vrea să scrie. Aşa e ea: când vine vorba de cuvinte scrise unei singure persoane, se împotmoleşte. Poate scrie uşor, simplu pentru un milion de oameni, dar nu poate scrie uşor doar unui singur om. O scrisoare. Cât de greu poate fi? Te aşezi, redactezi frumos negru pe alb, te semnezi şi o trimiţi prin poştă sau email.

El… de nu ar citi-o, i-ar fi atât de simplu. Dar o citeşte. Îi soarbe fiecare cuvânt aşternut pe paginile albe, dimineaţa, în timp ce-şi bea pe fugă cafeaua sau seara, obosit după o zi plină.
A intrat în viaţa ei acum 5 luni ca o rază de lumină. Cinci luni s-au transformat în cinci ani pe nesimţite. Era întuneric şi Ea trăsese şi mai tare cortina. Scena vieţii nu voia să o împartă cu nimeni. Îşi promisese că e mai bine să sufere singură decât să sufere alături de cineva. Mereu fusese cu cineva şi mereu se simţise singură.

Dar el… El a făcut-o să-şi încalce principii şi promisiuni şi să-şi dorească să aibă pe cineva alături, psihic mai ales. A învăţat-o că oamenii nu-şi caută un contrariu alături, ci o asemănare. Două unghiuri complementare: el are grijă de spatele tău, tu ai grijă de al lui. Ea e buza de sus care-i completează lui expresia unui zâmbet sincer. El e mâna care-i strânge pumnul tremurând în palma-i mare. E umbra care o fereşte de soarele agresiv de vară, e haina de blană care-i ascunde trupul firav din calea zăpezii iarna.

Echilibru: nici prea multă lumină, nici prea mult întuneric.
A lăsat-o să îl cunoască, l-a lăsat să o cunoască. Şi-au fost alături unul celuilalt, au luptat cu timp, distanţă, apropiere, încăpăţânare. Au luptat cu ei înşişi. Nu ştiu cine a câştigat, însă s-au câştigat reciproc. Şi-acum el a învăţat-o prost, i-a dăruit cea mai liniştită vacanţă, i-a înseninat cei mai frumoşi ani. A învăţat-o prost pentru că pleacă. O altă aventură: să mai reziste încă pe-atât şi să-şi dorească apropierea la depărtare.

Ea a plâns în braţele lui în fiecare zi inainte de plecare. El e-atât de altruist şi egoist în acelaşi timp: îi oferă totul şi-apoi îi ia totul.
„Oferă-mi tot, până nu mă răzgândesc şi-mi iau jucăriile de iubire şi plec.” El îi oferă tot, dar îi ia jucăriile de iubire şi pleacă, deşi ea nu s-ar fi răzgândit vreodată.
Şi-au promis că nu îşi voi face planuri. Şi datorită lui ea îşi face. Şi datorită ei el îşi face. Învaţă amândoi să trăiască în prezent şi să-şi influenţeze viitorul.

Ea nu a crezut în noroc sau în ghinion, însă acum crede că el deţine cheia: ceea ce îi face îi poate aduce noroc sau ghinion, o poate ridica sau o poate face să decadă.
I-a şoptit că o va învăţa prost şi el tot nu a vrut să-i ofere un zâmbet mai puţin. Sută la sută, Au vrut şi şi-au dăruit.
I-a şoptit că fericirea sută la sută e plictisitoare şi lui i s-a îndeplinit dorinţa: nu vor fi niciodată plictisiţi de la atâta fericire.
A heart that hurts is a heart that works.

Ea suferă. O doare. Iar se va îngropa în muncă, aşteptând trecerea timpului. El va duce povara numărătorii pentru amândoi. El va fi raţional şi realist. Ea va fi visătoare şi ignorantă: a decis să nu-i mai pese de timp. A încetat să numere. S-a limitat în a suferi doar cât să-i amintească mai exact pentru cine păstrează inima.

E-atât de neîndemânatică uneori. Ca şi acum: mai e puţin şi el pleacă de tot. Uşa e aproape în întregime deschisă, taxiul deja claxonează la poartă. Bagajul e aşezat în prag. El stă cu spatele la uşă şi o priveşte. Ea nu scoate un cuvânt. Doar o lacrimă îi curge pe obrazul stâng. Nu schiţează niciun gest. E prea irespirabil aerul despărţirii. Nu e în stare să-i spună nimic, tace, închide ochii şi refuză să vadă realitatea, îşi astupă urechile cu pumnii mici, poate-poate claxoanele chemării de dincolo de prag vor dispărea. E oarbă, mută, surdă. Şi totuşi el o iubeşte chiar şi aşa. O îmbrăţişează, îi deschide ochii, îi prinde pumnii cu palmele calde şi îi aşează la pieptul lui. Îi descătuşează buzele cu un sărut. Acum aude şoaptele lui, îi priveşte ochii, îi simte buzele uscate. Durerea ei loveşte în pieptul lui, iar el încasează fiecare bătaie apăsată spre inimă ca şi cum şi-ar merita pedeapsa.

Ochii ei i se umezesc mai mult, îi curg picături fierbinţi pe obraji. El vine din urmă şi şterge urmele, impurităţile acelea clocotinde de pe chipul nepătat de falsuri al iubitei.
O strânge ultima oară la pieptul ei. Ea oftează, îl cuprinde. Nu ar vrea să-i mai dea drumul. El îşi ridică trupul masiv de care ea s-a lipit. O îndepărtează încet de căldura lui. Ea acceptă într-un final gestul şi se desprinde de bătăile inimii iubitului.
Uşa se crapă şi mai tare, în interior pătrund raze reci de soare, sunete de claxoane. Taxiul galben se zăreşte la poartă, printre crengile copacilor. Treptele se curbează după paşii lui. El ridică bagajul greoi, o sărută pe frunte în fugă şi îi şopteşte: „Pe curând…”

Ea priveşte cum prezentul devine un tablou trist, cum viitorul îi scapă printre degetele firave.”

Noi nu suntem la fel, nu-i aşa?
Aştept răspuns.
Cu drag,
your love

* * * * *
Goodbyes have a different meaning.

Comments
18 Responses to “Scrisoare”
  1. krossfire spune:

    Damn it, te-ai oprit tocmai unde incepea pornografia🙂

  2. raisa spune:

    frumos…..

  3. Roxana spune:

    Damn… nu-mi place să scriu literatură erotică.🙂

  4. Roxana spune:

    Şi adevărat.🙂

  5. Iubi spune:

    Foarte frumos scris. Un pic umflat si cu subinteles, totusi ai reusit sa impresionezi (nu asta iti doreai?)

  6. Roxana spune:

    Iubi :

    Foarte frumos scris. Un pic umflat si cu subinteles, totusi ai reusit sa impresionezi (nu asta iti doreai?)

    Nu caut să impresionez. Dacă voiam să impresionam scriam proză de consum. E doar 70% realitate si 30% ficţiune.🙂

  7. buhuhu spune:

    NU te speria (stii bancu ? )
    Frumoasa „scrisoare”. Imi aduce aminte de vremurile cand scriai povestea Danei. Si comentam en-gros, si cred ca ti se marise traficu numai pentru chestia aia.
    Oricum scrisoarea ta are o mica nota nostalgica, imi aduce aminte de unele intamplari ce-au trecut in doi zero zero noua. Si ma bucura sa vad ca ai timp sa te mai strecori si pe blog in timpu „Stresiunii”.
    Si te rog nu te obosii sa stergi mesaju🙂 (now u know who’s still watching you blog🙂 )

  8. Roxana spune:

    buhuhu :

    NU te speria (stii bancu ? )
    Frumoasa “scrisoare”. Imi aduce aminte de vremurile cand scriai povestea Danei. Si comentam en-gros, si cred ca ti se marise traficu numai pentru chestia aia.

    Nope, zelist afirmă că o duc mai bine ca în toamnă.🙂
    Mi-e indiferent cine-mi urmăreşte blogul. Dacă-mi păsa, îmi puneam limită de vizitatori🙂

  9. gata :d te-am adaugat si eu la blogroll🙂

  10. Bogdan spune:

    Draga Roxy-doxy

    Mi-am schimbat adresa blogului. Ea este

    http://www.posedsandero.com

    Fa tu modificarile de rigoare. Bisous.

  11. Coldfire spune:

    Uauuu frumos scris … Iar melodia superba. O sa mai revin sa vad ce ai mai scris.
    Te astept pe la mine.

  12. Claudia spune:

    E frumos sa citesc asta si partea proasta e ca se intampla. Mult, des si incep sa cred ca oamenii intra in vietile noastre numai ca sa aiba de unde pleca.

  13. Roxana spune:

    Claudia :

    E frumos sa citesc asta si partea proasta e ca se intampla. Mult, des si incep sa cred ca oamenii intra in vietile noastre numai ca sa aiba de unde pleca.

    Partea bună e atunci când pleacă, dar se şi întorc.😀

  14. Laura spune:

    Dor
    Au trecut deja 7 ani decind ne cunoastem.Doar atit. Ne-am fi dorit mai mult ambii dar…stop…nu vreau Eu sa fiu prima si El la fel. Ne-am vazut rar dar bine, ne-am scris des dar nosens.
    A fost, este si inca va fi Dragoste…??? Nici pina astazi nu stiu. Prin 2004, printr-o scrisoare de 5 pagini, El incercase sa sara gardul, mie insa imi era frica. Pe atunci dadusem vina pe distanta chiar i-am si scris : Nu te temi ca-n departare, Ochii dragostei se uit?!…abureala scrisa de nevoie nici decum din inima. Ea imi dicta altceva. Eu, insa, cind scriu , chiar daca e din inima, totul trece prin „filtrul ratiunii”(epitet) , de aia pe foaia (ecranul) imaculat apare altceva(nu stiu cind am sa invat sa fiu sincera cu mine insumi)…
    De fiecare data cind aud de El (asta dupa ce, tot Eu, pun caseta) sau ii vad vre-o poza prin net (dupa search) ma trec fiori de nostalgie si reprosuri . . . de ce am frina mereu noua?!
    Astept cu nerabdare sarbatorile, ziua lui de nastere pentru ca atunci am motiv intemeiat sa-l sun sau sa-i trimit un mesaj de la care neaparat si neintirziat primesc raspuns…nu cred ca e foarte receptiv…mai degraba indragostit…da, da , stiu sigur asta! O stie si El dar ii greu sa creada si mai trist sa se impace cu gindul ca am un Sot. Imi iubesc sotul asa cum stiu eu si nu regret nimic , serile si diminetile sunt feerice ,pentru ca se straduie sa mi le faca asa…iar eu ca o mita nemultumita (de nu stiu ce) ma gindesc la El.
    Ma doare ca nu pot sa-I spun direct ce simt, nu am curaj si apoi El de ce nu o face?Doar simt ca inca traieste niste sentimente pentru mine.Ah ce doare aceasta stare de “interzis tie”.Oare daca ne acordam mai multe sanse unul altuia sau luptam mai mult ca sa formam un NOI, cum era sa fie azi?
    Cit de banal nu ar suna dar atunci cind ma plictisesc ,inchid ochii ,il i-au de minuta si ma plimb cu El pe unde vrea imaginatia mea, e atit de bine si asa imi mai ride inima pina realizeaza capul ca de fapt sunt simple scene imaginare.

  15. Roxana spune:

    @Laura: Uneori alegerile pe care le facem în viaţă nu sunt cele mai potrivite, însă ar trebui să priveşti în urmă şi să te bucuri pentru că ţi-a fost dat să simţi că iubeşti, iar acum, deşi nu îl ai lângă tine, încă mai păstraţi legătura într-o oarecare măsură. Alţii nu au nici măcat atât. Iar soţul tău ţine la tine, dă-i o şansă şi poate vei accepta într-un final prezentul. Pentru că trebuie să învăţăm, ca oameni, să trăim în prezent, nu în trecut.

  16. Dan spune:

    Da, cat de frumos scrii! Imi place ca de fiecare data gasesti lungimea potrivita a propozitiei, tocmai cat sa nu fie prea alert, dar nici sa plicitseasca. Imi place si cum alegi cuvintele, sau cum construiesti povestea. Felicitari!

  17. Roxana spune:

    Dan :

    Da, cat de frumos scrii! Imi place ca de fiecare data gasesti lungimea potrivita a propozitiei, tocmai cat sa nu fie prea alert, dar nici sa plicitseasca. Imi place si cum alegi cuvintele, sau cum construiesti povestea. Felicitari!

    Mulţumesc pentru gândurile bune, însă orice poveste este perfectibilă, oricât de ok ar părea la suprafaţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: