Aberaţiile mele şi ego arta

Pauză de la Dana şi problemele ei, pauză pentru aberaţii
* * *
ego art

Arta nu se vede, arta se admiră.
Azi am chef să debitez „prostioare”, probabil m-au marcat Gombrich, Irimescu, Alpatov, Călinescu.
Habar nu am, dar hai să ne prefacem că astăzi avem voie să ne adâncim în abisul creaţiei.
De ce ego artă?
Pentru că suntem mereu subiectivi, oricât am încerca să nu părem. Pentru că ceea ce numim critică izvorăşte din subiectivitatea viziunii noastre. Pentru că ego înseamnă atât „eu”, în limbaj comun, cât şi „individualitate”, în limbaj ştiiţific.

Îmi vin în minte citate filosofice fără logică, spuse doar de dragul oratoriei. N-am să mai umplu pagina asta cu aberaţiile altora, ajung ale mele.
Mă gândeam că filosofii au fost mereu constanţi în arta conversaţiei. Mi-au părut mereu oameni inventivi, cu talent, oameni care ştiau să mânuiască greutatea cuvântului. Altfel de ce chiar şi azi ne prind în vrajă? Şi totuşi cum reuşeau să atragă doritori de free speech? Cred că desi oratoria e o artă, e şi un dar pe care trebuie să-l cultivi (n-am să-i spun har, altfel risc să găsească vreun popă articolul şi să-mi înşire teoria pocăinţei). Ar trebui să ai vreo facultate ori studii superioare, numite de ei, pe vremea aia, Lyceum şi Academia, câteva hobby-uri care implică săpături în cunoaştere şi cultură. Poate că ar trebui să ai şi puţin cap, astfel încât să prinzi pe oricine în jocul tău.
Cam asta ar fi arta de a vorbi frumos. Toate se rezumă la un ego din spatele imaginii de ansamblu, care manevrează, moderează, coordonează orice discuţie, în aşa fel încât rezultatul să fie artistic.
Am avut momente când mi-am dorit să fiu ca ei, să pot capta atenţia într-o încăpere, să mă fac auzită. Deocamdată am reuşit cu un număr infim de oameni.

Apoi mi-am orientat atenţia spre scriitori.
Arta scrisului. Ego arta scrisului.
Puţini ai reuşit să fie obiectivi în scrierile lor, majoritatea a ajuns să se identifice cu personajul creat.
În scriere, ego arta are altă conotaţie. Ne gândim că noi suntem creatorii lumii despre care scriem. Ori o manipulăm, împrumutând din citadin şi real.

Putem vorbi despre ego artă ca: ego muzică, ego literatură, ego pictură. Poate exagerez, însă am dreptate într-o oarecare proporţie. Creaţia umană are în spatele ei ca sprijin minţile unor persoane. Aş îndrăzni să le numesc „minţile noastre”, deşi nu ar fi prea recomandat să ne asumăm darul altora. Însă în mod abstract, hai să vorbim despre „minţile noastre” ca sprijin, debut al ego artei.
Am scris atâtea şi până la urmă nimic concret…

Ego muzica – sunete în spatele cărora se ascunde un muzician.
Ego literatură – rânduri în care se ascund nebuni, genii şi oameni, sub masca unui scriitor.
Ego pictură – pânze şi peisaje de talent, care ascund în spate traumele pictorului.
Ego artă – suma tuturor creaţiilor; suma tuturor traumelor.

Probabil am să revin la subiectul ăsta cândva…

* * *
It’s all about the art of self…

Comments
7 Responses to “Aberaţiile mele şi ego arta”
  1. Mammadou spune:

    Omul este creatorul de arta…deci arta reflecta chipul si asemanarea lui. Insa arta nu inseamna minciuna,nu inseamna disimulare,arta inseamna o reflectie a ceea ce inseamna insasi esenta omului oglindita de oceanul care se intinde la limita orizontului sau de cunoastere. Orizontul sau,aceasta limitare naiva impusa de educatie, cultura,societate, poate fi impins din ce in ce mai departe prin arta,pentru ca arta inseamna nu in ultimul rand o explorare, o redescoperire si o imbogatire a sinelui. In arta nu suntem buni,sau rai, bogati sau saraci, destepti sau prosti, nu suntem nimic din toate astea. Suntem noi,asa cum cateodata nu ne vedem nici in oglinda. De aceea unii simt nevoia sa scrie,sa picteze,sa cante. Pentru a se cunoaste mai bine pe sine si pentru a-i face si pe ceilalti sa simta acelasi imbold. Fiecare filosof,artist,scriitor, a avut suporteri si contestatari. Asa cum fiecare om are prieteni si dusmani.Reflectie a vietii reale sau evadare in imaginatie? Discutabil…mai degraba este o cale de a vedea dincolo de oglinda.

  2. Roxana spune:

    @Mammadou: omul cat traieste, creeaza.😀
    Ne inspiram si modelam muza creatiei in asa fel incat sa se suprapuna rezultatului dorit de noi insine.
    Suntem extrem de subiectivi in arta.

  3. krossfire spune:

    Dar cica arta se si cumpara🙂

  4. krossfire spune:

    ^ Aluzie la teorema mea conform caruia un scriitor/artist daca nu vinde (macar la nivel potential) nu-si poate demonstra valoarea. Nu trebuie sa vanda masiv ci e suficienta si o nisa, dar aia sa-l aprecieze suficient cat sa vrea sa plateasca pentru munca lui. De bine de rau, banii raman un etalon.

  5. Roxana spune:

    @Krossy: depinde. Artistii adevarati nu au vandut. Primul exemplu e Da Vinci, a murit sarac.
    Eu zic ca moartea ramane etalonul valorii. Dupa ce mori esti valoros. See M.J. and many more.

  6. krossfire spune:

    DaVinci nu a murit si n-a fost sarac (in timpul perioadei de creatie, desi a fost izgonit din multe locuri).Si el si Michelangelo (vezi ”Agonie si Extaz” a lui I.Stone) au trait din tonele de sponsorizari ale diferitilor pretinsi protectori ai artei (mecena).

    In perioada respectiva nu aveai cum sa fii artist de capul tau. Era o meserie pe care o faceai pentru diversi nobili/la diverse curti regale. Aveai momente mai nasoale cand cadeai in dizgratie si momente placute (precum ultimele traite si de Davinci) cand iti ploua in cap cu aur . Oamenii creau pentru ei dar primeau bani pentru multe lucrari ”pe langa” si cam asa isi sustineau existenta. Cum lucrarile lor erau folosite pentru promovarea casei nobiliare si lauda, erau un fel de publicitari🙂 (kidding)

    Arta pentru public si critici a aparut ceva mai tarziu iar Van Gogh a fost unul dintre tristii ei exponenti. Faptul ca era ”ahead of its time” nu i-a permis sa-si desfasoare coerent munca. Daca traia in vremea lui Davinci cred ca avea mai multe sanse sa gaseasca un nobil nebun😛

  7. Roxana spune:

    @krossy: Daca traiau toti pana azi, ar fi fost mirati pe la ce „nobili” au ajuns.
    Mi-a placut gestul lui Michelangelo: a facut o sculptura Fecioara si Pruncul (nu mai stiu daca asa ii spune) pentru Vatican. Si Papa l-a „enervat”, de fapt a fost un conflict amplu intre cei doi, iar Michelangelo a donat sculptura unei biserici din Brugge.🙂
    Dar e trist ca astazi a avea o opera de-ale lor, veritabila, e semn al puterii banesti. Oricum se profita la maxim de pe urma lor.😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: