[Dana7]Portretul şefei

Mă măsoară din priviri, râde ironic de aspectul meu obosit. Probabil că se simte mulţumită să mă vadă cu cearcăne. Asta nu o ştiu, dar oricum nu m-ar încălzi cu nimic dacă aş afla. Îi răspund cu o ironie pe măsură, măsurându-i aspectul fizic: e urâtă.
Femeia asta nu ştiu dacă a fost vreodată frumoasă. Are 45 de ani, necăsătorită, fără copii. Oare cine ar locui cu aşa ceva sub acelaşi acoperiş? Are un stil vestimentar, mă rog, cam prea mult spus stil, dar se îmbracă în cel mai prost gust posibil.

Te uiţi la ea şi parcă ar fi un copil de 13 ani, pe care maică-sa îl îmbracă de paradă: poartă o haină groasă, cu mult puf şi blană în zona umerilor. O face să pară disproporţionată. Cred că i-ar sta mai bine cu o haină strâmtă pe corp. I-ar pune în valoare talia subţire. N-am ce zice, are o talie de viespe. Probabil acul şi-l ascunde în fund, pentru că are un mers prea puţin spus înfipt. Aroganţa i se scurge pe chip, printre ridurile de expresie şi pungile de sub ochi.

Se machiază excesiv, îşi conturează ochii de un albastru spălăcit cu un creion verde, sclipitor. Sprâncele şi le face mereu exagerat de negre. Îmi aminteşte de vrăjitoare şi măşti nereuşite. Are gene false, prea lungi, uneori ai impresia că stau să-i pice cu tot cu ochi.
Încearcă în zadar să-şi ascundă vârsta şi venele atât de transparente, pentru că tot îmi pare o marionetă de circ. I-aş da sfaturi să renunţe la roşul din obraji, dar o las în lumea ei. Nu merită salvată.

Buzele groase şi le conturează cu un creion maro închis, iar deasupra aplică ruj roşu. Nu ştiu cine i-a spus că îi stă bine, însă a făcut greşeala vieţii sale. Îi plac fustele până la genunchi, în culori deschise, dar tipătoare. De obicei o vezi în galben, verde sau roşu. Bluzele în schimb le poartă până în talie, dar asta nu o avantajează. Talia i-o pune în evidenţă, însă îi dezavantajează sânii. Îi par lăsaţi. Îmi imaginez acum de ce are succes atât de puţin la bărbaţi: nu ştie să se îmbrace, e prea falsă, iar pe lângă astea, nu-şi pune în evidenţă „calităţile”.

Poartă mereu ciorapi albi, niciodată negri sau de culoarea piciorului. Pare de modă veche, iar când deschide gura, îţi vine să-ţi iei câmpii. Inteligenţa în mod clar nu este un atu. Însă e şmecheră şi are destulă minte şi tupeu cât să învârtă o afacere, altfel nu ajungea şefă de redacţie.

Până la urmă are şi părţile ei bune: dacă nu l-ar fi fraierit pe fostul ei prieten, cel care avea redacţia şi dacă nu l-ar fi ameninţat că îi distruge căsnicia, nu ar fi căpătat redacţia asta mai mult cadou. Cu bani puţini şi cu nesimţire faci multe în zilele astea. Dacă nu lua ea redacţia, probabil că acum nu ajungeam să lucrez aici. Se putea şi mai prost pentru mine. Ştiu asta, nu uit, însă nu înseamnă că trebuie să mă mulţumesc şi să-i înghit atitudinea de rahat şi lipsa de profesionalism de care dă dovadă faţă de noi, angajaţii ei.

Măcar ne plăteşte la timp. Nu m-am întrebat niciodată oare cum a fost în trecut, nu pot să mi-o imaginez un om curat, o femeie sensibilă. Mai mult ca sigur că nici nu a fost, însă mi-e milă uneori de ea. La vârsta ei altele sunt mame, soţii, au şi carieră. Sunt împlinite. Ea nici carieră nu are, familie nici atât. E şefă, dar nu pare mulţumită. Altele care sunt împlinite profesional nu devin scorpii, ştiu că dacă nu te porţi omeneşte cu angajatul, acesta îţi pleacă şi rămâi singur în propria mocirlă. Ea nu ştie asta sau se face că nu ştie.

Oricum ar fi situaţia, nu îmi e simpatică deloc. Nici ea mie, nici eu ei. N-am să îi caut scuze pentru felul mizerabil în care mă tratează. Mă gândesc la cititorul meu din bibliotecă. De ce nu mai vine odată să mă ia cât mai departe de tot prezentul ăsta pe care nu îl merit?

Comments
7 Responses to “[Dana7]Portretul şefei”
  1. myhay_08 spune:

    Bine nu vreau sa par primul care critica, insa, ai facuto prea urata pe „sefa”, sincer, adica na , trebuia sa aib si ea cateva calitati, si mai ales, ca putea sa aiba redactia mostenire, astfel incat, sa nu para si mai scorpie decat era deja, si putea sa aiba o familie nereusita, astfel am fi explicat mai frumos de ce se poarta urat cu oamenii … Da’ ma rog mie-mi palce, insa n-o sa le placa altora, cel putin R.I. o sa vina imediat cu tot felu de „perceptii” de genu „aa pai umbla cu …. in …. ” nu vreau sa reproduc =)).
    Frumos, desi de data asta nu m-ai multumit pe deplin. Probabil n-am inteles eu tot, probabil n-ai avut atat de multa inspiratie ca in alte dati. Imi pare foarte rau ca rebuie sa critic in felu asta, sincer.
    Overall e binisor … da se putea mai bine… (parerea mea de amator)

  2. Roxana spune:

    @Mihai: merci de părere. Acum să-ţi explic: am mai spus de multe ori că şefa este personajul negativ care o pune în lumină pe Dana. Adică e un fel de comparaţie, să-i zicem. Vreau să subliniez şi să transpun cu ce fel de oameni luptă Dana, pe cine suportă, doar de dragul lui, adică „scriitorul din bibliotecă”. Încă nu îi voi divulga numele. Ideea e că ea dă o şansă promisiunii făcute în urmă cu 10 ani, îşi ţine cuvântul. Asta denotă seriozitate, un dram de vis şi nebunie, toate într-un personaj cu nume comun. Poate fi persoana de lângă noi, de la trecerea de pietoni, poate fi autorea unui articol din ziarul pe care-l aruncăm la gunoi ori în călcăm în picioare ori în ignorăm pur şi simplu, în timp ce trecem pe lângă chioşcul cu ziare.
    Înţelegi? Dana face un sacrificiu imens. Iar portretul şefei e în general portretul patronului român/patroanei românce care are impresia că este cel/cea mai tare persoană din redacţie şi că lui/ei îi revin toate laudele, pe care în mod evident şi le asumă. Voiam să-i fac un portret moral, dar mi-a ieşit unul fizic. Probabil are mai mult impact. Dana este întreruptă şi judecă aspru. În plus, e femeie şi ca orice femeie se leagă de lipsa de stil prezentă la „colegele” ei de breaslă. Dana face descrierea, nu eu. :))

  3. krossfire spune:

    De ce n-are sefa sot , de ce😛 ?

  4. Roxana spune:

    @Kross: „cine ar sta cu aşa ceva sub acelaşi acoperiş?”, ca să o citez pe Dana. Eh, are şefa un dark past, don’t worry. Poate am să-l scriu cândva. Adică poate Dana o să-l afle şi o să ni-l povestească.😀

  5. Mammadou spune:

    Pare a fi precum personajele lui Balzac…si urmeaza prototipul avarului care la 60 ani sta intr-o camaruta, isi numara banii si zilele pe care le mai are de trait in timp ce un motan chior si bolnav pentru ca nu primeste mancare buna si pentru ca nu stie cum arata un veterinar. Numai ca sefa asta probabil nu va avea bani la 60 ani, iar motanul o va parasi mai devreme,pentru ca este suficient de smecher sa isi dea seama ce-l asteapta. Am putea sa-i acordam niste circumstante atenuante…multi oameni care sufera dezamagiri ajung asa. Ajung asa insa si unii care nu-si dau seama ce fac, care urmeaza cai gresite fara sa realizeze macar asta si cred in lucruri false, care-i fac sa se simta bine doar pe moment pentru ca mai apoi sa se intoarca impotriva lor. Anyway,can’t blame her for not thinking outside of the box…maybe the walls of the box were too high for her and she couldn’t see the sun. And like flowers without sun, she will stay and die inside, piece by piece, petal by petal, until there will be nothing human left. Or maybe there still is something human in her…the joy of seeing the others tired and unhappy just as her. Maybe it’s all she has left.

  6. alecu spune:

    Totusi … iti da o paine, crezi tu ca e bine sa-ti lasi parerea in public, mai ales ca nu e o persoana publica.

    Urat … in locul ei as raspunde cu aceiasi monedax10.

  7. Roxana spune:

    @Mammadou: şefa e tipică modelului de patron român. Îşi Munceşte angajaţii până aceştia cad storşi de putere. E adevărat că în spatele ei se află o dramă, probabil am să o scriu cândva, acum nu e momentul.
    @alecu: spun a mia oară că eu nu sunt Dana. Iar şefa Danei oricum o urăşte.😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: