Băgarea în seamă

Din ciclul „Oameni bătuţi în cap”, vă prezentăm astăzi oameni care tot ce fac este să se bage în seamă:

* wannabe rich guy – este tipul de băiat care vede în oraş orice faţă cunoscută. După un scurt telefon, dacă faci imprudenţa în a-i oferi detalii despre locaţia în care te afli, te va onora cu prezenţa sa neinvitată la masă. Pe lângă acestea, va încerca să capteze atenţia prin stupizenii mai mari decât numărul de la papuc.
* one man show – este tipul care din trei cuvinte scoase pe gură, două conţin cuvântul „show”. Va insista în a sublinia dorinţa sa animalică pentru un party veritabil. Îţi va face trimiteri către asul distracţiei, pe care tu l-ai tras din pachet, doar dacă accepţi să mergi la petrecerea lui. În general, fetele care fac imprudenţa de a-l crede, se trezesc că show-ul lui este format dintr-un singur om: evident, EL.
* săracul – deseori sărăcia îşi spune cuvântul în ţara noastră. Tipul acesta de băiat va încerca să te agaţe apelând la latura ta milostivă. Deseori vei auzi remarci de genul „îmi plăteşte fata şi mie berea?”, atunci când mergi la bar să achiţi nota. Răspunsul „studentele nu au bani” nu va da roade, întrucât tocmai i-ai sugerat vârsta ta.
* Whistle guy – va încerca să te agaţe sau să se evidenţieze prin sunetele produse. De multe ori fluierăturile lui te vor trimite cu gândul la ciobanii ce-şi pasc oile liniştiţi.
* Babuinul – cum specificam şi in urmă cu 2-3 articole, babuinii sunt o specie niciodată pe cale de dispariţie. Aceştia vor face gesturi maimuţăreşti la masa alăturată, sperând ca tu să-i bagi în seamă. De multe ori îţi vor stârni râsul, însă nimic mai mult.😉
* Urlătorul – există mulţi oameni care au probleme cu reglarea volumului vocii într-o încăpere. Urlătorul se va evidenţia prin râsete isterice, puternic decibelate. Datorită înfăţişării de gorilă africană, barmanul nu va acţiona împotriva lui.
* Gorila africană – din categoria „o burtă lăsată fără stăpân pătrunde într-un bar; după jumătate de oră apare şi stăpânul” face parte şi această specie. Fiind la a 20-a bere sorbită şi a 5-a shaworma ingurgitată, gorila africană (nume preluat datorită aspectului negricios de grăsime bronzată) se va manifesta ca un adevărat lider pentru secta sa. Acesta va produce sunete şi mişcări tipice ritualului de imperechere. Pentru mai multe detalii, vă invit să citiţi Jane Van Lawick – Goodall, „In umbra omului„.
* zidarul – băiat muncitor şi cu clase puţine, adesea aruncător de priviri retarde, zidarul va incerca să-ţi capteze atenţia stropindu-te cu tencuială sau var. Va ţinti spre rochia neagră sau pantofii proaspăt cremuiţi, asta în cel mai fericit caz.
* taxi driver – cu o privire nebună, ascunsă în spatele unor ochelari luaţi la reducere din bazar, acest macho al intersecţiilor va claxona disperat după orice „victimă” care, din nefericire, va traversa strada sau parcarea în momentul în care acesta urcă la volan.
* Haiducul şoselelor – călare pe cai-putere, acest specimen îşi arată agresivitatea prin apăsarea pedalei de acceleraţie. Adesea va fi oprit de către vreun boier-poliţai. Evenimentul nefericit, adică sustragerea carnetului de şofer pentru 30 de zile, va fi precedat de o escapadă în meandrele nebuniei, haiducul făcându-şi singur dreptate cu un topor şi o sticlă de vodcă săniuţa la bord.
* bad boy – mafiot expirat de pe vremea bunicii, adesea sub aspectul unui puştan sau al unui adult retardat mintal la stadiul 2 al lui Piaget, acest specimen va fi influenţat de La Familia ori rapperi din aceeaşi categorie. Să nu uităm cele 20 de filme proaste despre mafia italiană şi cea rusă pe care le-a văzut sau de cărţile Junglei de Kipling pe care bad boy le-a citit. În fiecare din ei se regăseşte un Mougli.

Ar trebui să mă opresc aici. Astăzi am întâlnit pe stradă toţi aceşti oameni. Şi e un oraş destul de mic, însă nu putem spune că din punctul ăsta de vedere, oraşele mici nu se coboară la nivelul celor mari. În Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa, Bucureşti ar fi fost mai diversificată gama, însă ştiţi voi, „nemulţumitului i se ia darul„. Singurul meu mesaj pentru băgătorii de seamă este că întotdeauna există, pentru fiecare din voi, sfânta băgare undeva.😉

* * *
(Nici fetele nu sunt mai ok, însă azi s-au comportat exemplar…)
(Şi totuşi, articolul meu mă duce cu gândul la filmul Specii. :))

Comments
11 Responses to “Băgarea în seamă”
  1. Mammadou spune:

    Interesanta incheierea…ma intreb cu ar reactiona Natasha Henstridge la tipologiile masculine pe care le-ai descris. Sa stii ca pentru fiecare exista si corespondente feminine…mie mi se pare trist sa poti fi inclus intr-o anumita tipologie,mai fixa sau mai putin fixa,e ca si cum ai fi obligat sa porti niste haine vechi,nu ale vreunui frate mai mare,ci aruncate de societate prin ceea ce (nu) iti ofera pentru a te dezvolta pe plan uman.
    Pentru ca ai adus vorba de Rudyard Kipling…mie poemul „If” mi se pare ca surprinde teribil de bine esenta umana, nu numai din vremea in care a fost scris,ci pentru mult timp de acum incolo.
    Partea trista este ca de multe ori hazardul alege unde te incadrezi in tipologiile de mai sus…e vorba de oamenii cu care cresti,de oamenii care te cresc…dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa deschizi ochii si sa-ti dai singur seama ce vrei de la viata si ce vrei sa insemni tu pentru ceilalti…asta in cazul in care vrei sa insemni ceva.

  2. Mammadou :
    Interesanta incheierea…ma intreb cu ar reactiona Natasha Henstridge la tipologiile masculine pe care le-ai descris.
    Pentru ca ai adus vorba de Rudyard Kipling…mie poemul “If” mi se pare ca surprinde teribil de bine esenta umana, nu numai din vremea in care a fost scris,ci pentru mult timp de acum incolo.

    La partea cu tipologia, îi explicam şi iubitului meu într-o zi cum noi, oamenii, ne încadrăm într-un tipar. Şi de fiecare dată când ieşim in societate, detaliile – acţiunile noastre, gesturile, gândirea – ne dau de gol. Ne lasă să fim catalogaţi ca făcând parte din tiparul x. Însă şi odată ce aparţinem unui tipar, e greu să mai ieşi din el. Atunci, societatea priveşte suspicios orice gest cu care nu este obişnuită ca venind din partea noastră.

    Cât despre Kipling, mi-a plăcut mult poemul lui. Am avut de făcut interpretări, deci ştiu cam la ce s-a referit.
    Versul meu preferat este: „If you can wait and not be tired by waiting”.

  3. krossfire spune:

    Bad boyul de Bucuresti umbla in haita din pacate.

  4. krossfire :
    Bad boyul de Bucuresti umbla in haita din pacate.

    Adevăr grăieşte gura ta. Bine, eu aş pune şi pe seama faptului că bad boy-ul de Bucureşti are dita’i metropola de impresionat, deci he needs back-up. :))

  5. myhay_08 spune:

    Bad-Boy-ul are intotdeauna un telefon la care aculta intr-un difuzor deja spre drumul tomberonului, un vers „Mafia” sau „alti rapperi comerciali” (diferentele le pot explica oricui vrea pe mail, … am fost un rap listener dar nu am fost un bad boy😛 ). Bad boy-ul are un mega tupeu, si deobicei, neavand gabaritul necesar pentru a ocupa 2 locuri pe trotuar, isi atarna bratele undeva la aproximativ 20 de centimetrii de corp, are un crac la pantalon ridicat, si celalt lasat, ca-i „cul” si de cele mai multe ori are o statura aplecata, de „greutatile versului yo ma-ntelegi … ” aa si inca ceva : „Stazile-s ale mele bah !! nu ale voastre !! ” asta fiind deobicei replcia bad-boy de Sibiu… si cred ca or fi si-n alte orase

  6. @Mihai: :)) good one, asta cu completarea la bad-boy. Mulţumiri, mulţumiri. :))

  7. Manole Silviu spune:

    Simt nevoia sa va contrazic😀. Bad boy wannabe-ul, undeva intre 12 si 16 ani ne raneste urechile cu o muzica de calitate indoielnica ascultata la difuzorul telefonului de o calitate si mai indoielnica. Adevaratul bad boy se respecta folosind sisteme audio performante si, ca sa afle toata lumea acest lucru, da jos geamul de la masina respectiv deschide larg geamul camerei sale si da muzica la maxim sau, daca se poate, putin peste😉.

  8. myhay_08 spune:

    @Manole Silviu, pai sincer sa fiu draga silviu, nu ne-ai contrazis ci ne-ai completat🙂

  9. @Silviu: ne putem tutui.😛
    Hmm, nu ştiu ce să spun în legătură cu muzica din maşină. Deja devine bad boy driver updated. =)) Însă îşi va aminti de vârsta la care nu-şi permitea prea multe. Era tot un bad boy mai mic. =))

  10. Manole Silviu spune:

    Nu e obligatoriu sa fie bad boy driver. Daca nu are masina sigur are un „tovaras” care are iar geamurile din spate pot fi coborate si ele :)).

  11. Manole Silviu :
    sigur are un “tovaras” care are iar geamurile din spate pot fi coborate si ele ).

    Tot ce e posibil. =)) Ăştia-s imprevizibili din acest punct de vedere.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: