Dimensiunile paralele prezente în jurul nostru

din cauza discuţiei de aseară cu tine😉.

Poate va părea un articol stupid, poate că 90% dintre cititori nu îl vor înţelege. Dar acel 10% ştiu că-mi va da dreptate.
E o istorioară simpatică purtată de-a lungul deceniilor, secolelor, mileniilor.
De când s-au născut şi au luat contact cu ideea de lume simetrică celei în care trăim, aflată într-un univers paralel, oamenii au dorit să o descopere, să o aducă la suprafaţă.
Şi am crezut cu atâta patimă în ideea noastră încât nu am realizat că am transformat-o în realitate. Însă în momentul în care am realizat-o, ne-a plictisit şi am căutat de atunci să o înlăturăm. Ciudat, dar perfect uman. Am devenit orbi, ne-am întunecat privirea, am plecat capul şi am închis cealaltă lume cât mai departe de viaţa noastră de zi cu zi.
Am învăţat să urâm, să ucidem, să luăm în derâdere orice gest, orice cuvânt. Am învăţat să gândim cu glas tare atunci când ar fi trebuit să ne abţinem .

Lumile paralele au existat de când lumea. Cel puţin cele două despre care vorbesc sunt interconectate şi nu pot supravieţui una fără cealaltă: dimensiunea real-umană şi dimensiunea imaginar-artistică. Sunt ca două unghiuri complementare, s-au născut odată cu omul. Diferenţele sunt puţine, dar semnificative, altfel nu am vorbi de un paralelism inter-dimensional: dimensiunea real-umană se naşte cu omul şi moare cu omul, pentru că la bază stă comunicarea verbală care, se ştie din strămoşi, se pierde cel mai uşor. O mărturie a existenţei fiecărei dimensiuni real-umane în parte nu poate fi atestată. Din această cauză tind să spun că această dimensiune este nelimitată, pentru că nu îi putem trasa limitele, neavând dovezi. Putem spune doar că, deşi nu sunt dovezi de existentă a unei multitudini de dimensiuni de acest tip, există un gestalt, o configuraţie, o generalitate pe care am surclasa-o drept unică dimensiune real-umană.
În tot acest timp, dimensiunea imaginar-artistică este în fapt un mister, dar limitat, un întreg care poate fi secţionat, însă niciodată părţile lui, micile dimensiuni astfel formate, nu vor fi la fel. Dimensiunea imaginar-artistică se naşte odată cu artistul şi nu moare odată cu el, ci supravieţuieşte în mod miraculos, sfidând legile gravitaţiei. Chiar urcă pe scara creaţiei. Poate aceasta ar fi explicaţia pentru care mulţi artişti sunt recunoscuţi după moarte, deoarece creaţia lor nu moare niciodată ci creşte şi valorează din ce în ce mai mult odată cu scurgerea timpului. Această dimensiune despre care vorbesc are la bază cuvântul scris, nu rostit, aşa că existenţa ei poate fi atestată, nefiind nevoie de o reproiectare exactă a dimensiunii odată cu moartea artistului.
Să vorbim despre o altă diferenţă: apogeul.
Apogeul fiecărei dimensiuni în parte. Şi aici e partea cea mai curioasă: dimensiunea real-umană suferă o regresie constantă şi în acelaşi timp de neoprit în „apogeul” său. De ce? Pentru că omul-făptura îşi doreşte să atingă idealul său suprem: adică să cunoască originea tuturor lucrurilor, cine a fost creatorul, de ce s-au născut oamenii, când. Dimensiunea real-umană nu îşi va atinge prea curând scopul, ca să nu spun chiar niciodată. De ce ? Pentru că timpul e creat în aşa manieră încât să nu permită călătoria în trecut, la origini. Omul, scăpat de sub control în trecutul său, va căuta să schimbe destinul, să desfacă cercul continuu al vieţii. Asta ar însemna că toate lumile şi dimensiunile paralele, toate universurile ar fi în pericol să dispară.
Dimensiunea imaginar-artistică funcţionează după alt principiu. Apogeul său este realizabil, fiind prin excelenţă o progresie ascendentă: artistul(creatorul) doreşte să atingă scopul suprem – creaţia. Ceea ce înseamnă că porneşte de la origine spre creaţie, nefiind nevoie să descopere creatorul şi originea sa, pentru că deja o ştie: ştie de ce s-a născut, care este scopul său în viaţă, cine este creatorul, când a devenit unul. Artistul nu-şi caută un creator fictiv. Artistul este ateu prin definiţie. În lumea sa, în dimensiunea sa, artistul este mai presus de orice. Inspiraţia nu e de natură divină, tocmai pentru că, aşa cum spuneam mai sus, dimensiunea sa este limitată. Iar artistul îi cunoaşte limitele. Şi apogeul său este condiţionat de timpul care îi va permite escapade în viitor, escapade în imaginativ.

Omul are cele două dimensiuni în jurul lui şi chiar în fiinţa sa. Însă nu poţi avea totul, aşa că liberul artibru şi alegerea îşi fac apariţia. Şi ai de ales: fericit ca om, neîmplinit ca artist sau împlinit ca artist şi nefericit ca om.
Şi acum ne dăm seama de ce artiştii au fost nefericiţi în dimensiunea real-umană, de ce au fost inegalabili în dimensiunea imaginar-artistică.
Şi realizăm de ce artiştii sunt puţini la număr, pe când omul-făptură suprapopulează planeta.
Şi de ce omul e superior animalului, de ce creatorul(artistul) e superior omului.

to be continued…

* * *
(ţi-am spus şi aseară că apogeul nu poate fi atins decât prin dimensiunea artistică, nu şi cea reală.😉 )

Comments
6 Responses to “Dimensiunile paralele prezente în jurul nostru”
  1. JeAnne Dark spune:

    Asta mi se pare cel mai interesant articol al tau. Chiar am invatat ceva din el.

    Congrats, Rox.😉

  2. Merci. Scopul era să-l înţeleagă 10%. Probabil faci parte din acel procent.😀

  3. krossfire spune:

    Si totusi, a doua dimensiune este o copie transfigurata a primeia dar nu stiu daca e simetrica. Nu stiu daca e simetrica pentru ca nu simt ca ar fi egale ca intindere (e simetrica doar pe un fragment, aparent).

  4. Kross, îţi dai seama că încercam la 4 dimineaţa să explic cuiva tot ce am scris aici. Şi mi-a luat cam 2 ore să-mi amintesc ieri, când am scris articolul, pentru că nu salvasem arhiva discuţiei.🙂
    La partea cu simetria am şi eu dubii, pentru că, deşi sunt asemănătoare, au şi diferenţe lumile astea. Adică dacă nu aveau diferenţele poate erau simetrice. Oricum, am încercat să evidenţiez contrastul dintre cele două dimensiuni.

  5. cazac ovidiu spune:

    se schimba lumea vin ape mari di topire getarilor pamant nou se va face omeni care vor trai vesnic cu trupul pe pamant nu au nevoie de mancare nici de somn dupa 21 12 2012

  6. Roxana spune:

    cazac ovidiu :

    se schimba lumea vin ape mari di topire getarilor pamant nou se va face omeni care vor trai vesnic cu trupul pe pamant nu au nevoie de mancare nici de somn dupa 21 12 2012

    Adica?🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: