Destin apocaliptic (pagina 1 – frânturi)

Posted by Roxana Nasoi on aprilie 4, 2009 · Un comentariu 

(De ceva vreme tot scriu şi scriu la începutul acesta de poveste. Încă nu m-am decis ce va fi, dar ştiu că scrierea va avea puţine personaje, printre care şi unul colectiv. Poate şi o prezenţă masculină, dar îmi trebuie ceva timp pentru aşa ceva. Oricum, sper să vă placă. E o parte muncită. Deocamdată vă prezint frânturi din prima pagină.)
***

O cameră străină, pereţi albi şi reci. O masă, un pat, nimic altceva.
Şi într-un colţ, stă Ea : izolată de oameni, privată de libertate, pierdută într-o lume limitată. Nimeni nu o întreabă ce face, nimeni nu o vizitează. Plânge singură, zâmbeşte singură. Trăiri mute, fără sunet,scriu rândurile unei scrisori fără destinatar ori expeditor.
Adesea adoarme visându-şi lumea, dar când se trezeşte zăreşte o lume străină. Poate din cauza asta speră să nu se mai trezească niciodată, să rămână pierdută printre vise. Şi suferă, vrea un umăr pe care să-şi sprijine fruntea plină de gânduri şi de speranţe, dar nimeni nu e acolo să i-l ofere.
Cineva de după uşă, o umbră ai zice, o hrăneşte printr-o deschizătură cu un blid de mâncare. Însă umbra nu vorbeşte, nu îi aude strigătele, nu îi citeşte durerea sculptată adânc pe chipul Ei. Umbra refuză mereu să o privească. Poate îi este teamă de ceea ce se află dincolo de uşa metalică.
[…]
Nu s-a văzut de mult timp în oglindă, încât atunci când îşi pipăie obrazul privat de lumină, îi pare că ar fi un monstru cu chip uman. Dar e atât de pură, atât de inocentă, ţi-ai da seama doar privind atent în sufletul ei de copil.
Defectul ei este acela de a fi mult prea evoluată pentru simplitatea lumii în care este prizonieră. Neînţeleasă, speră ca într-o zi cineva să o audă, să o înţeleagă, să oprească valul de frământări şi s-o elibereze, arătându-i drumul spre lumea Ei.
[…]
Cândva fusese liniştită, liberă, fericită, dar amintirile acelor timpuri îi sunt azi prea vagi. Trupul şi-a uitat posesoarea, doar sufletul nu o mai minte acum. Sufletul e mărturia lumii Ei nelimitate, în care Ea zâmbea cu adevărat, se juca neîncetat şi copilăreşte cu soarta, dansa cu soarele şi îşi dormea somnul pe pat crud de iarbă.

***
(va urma…)

Înregistrat sub Imaginar, Proza · Tagged with destin apocaliptic, experiment, franturi, Imaginar, incercare, lumea ei, pagina 1, parte, Proza, universul ei, vis