Profesorul ideal

Somnulescu e pus iarăşi pe şotii. Time for leapşă :)) .
Cum ar trebui să fie profesorul ideal?
Al meu ar întruni aceste calităţi:
1) Obiectiv în notare (by notare a se subînţelege seminarii + examen final);
2) Ţine cont de activitatea de la seminarii (dacă tot sunt cu prezenţă obligatorie, măcar să ţină cont şi la nota finală, atlfel mi-am mişcat fundul la seminar degeaba un semestru întreg, timp în care aş fi putut lucra sau face alte activităţi importante pentru viitorul meu😛 );
3) Nu face prezenţă la cursuri (nu ştiu de ce, dar mi se par demni de milă profesorii care ne obligă să venim la cursul lui şi să-l urmărim cum se desfăşoară cu video-proiectorul şi cum ne adoarme.)
4) Ştie să comunice cu studenţii şi să le capteze atenţia;
5) Nu dă copy/paste din cărţile publicate de foşti profesori universitari consacraţi la nivel naţional şi internaţional;
6) Oferă studenţilor un suport de curs fără greşeli gramaticale, fără alternări de font (încearcă să citeşti 200 de pagini în care cuvintele ba au font de 12, ba de 14, ba de 16);
7) Ştie măcar 2 limbi străine;
8.) Ştie limba română :)) ;
9) Nu încurajează copiatul (aici fac referire la profesorii care au pretenţia să-i scrii mot-a-mot la examen materia dintr-un semestru întreg);
10) Să nu subestimeze studentul (unii studenţi mai au şi cultură generală şi au venit la facultate chiar cu scopul de a învăţa).

Cam atât. Leapşa goes to… Alex, Carmen şi Anca.

Have fun!😉

Comments
8 Responses to “Profesorul ideal”
  1. Paul spune:

    Roxana, esti mai exigenta decat mine: „7) Stie macar 2 limbi straine”. Nu stiam de problema prezentata de tine in „6) Oferă studenţilor un suport de curs fără greşeli gramaticale, fără alternări de font (încearcă să citeşti 200 de pagini în care cuvintele ba au font de 12, ba de 14, ba de 16)”. Nu m-am confruntat cu o astfel de problema.
    Daca te-as ruga sa ma adaugi in blogrollul tau, ai face asta?
    Mersi pentru ca ai preluat leapsa, chiar sunt curios de ce veti spune cu totii. Vad ca deocamdata mergem toti pe linia ca trebuie sa fie si bun cercetator si bun pedagog.
    Numai bine. Bafta la test!

  2. 🙂
    Cu cea mai mare plăcere. Nu ştiu dacă ai observat, dar citesc oamenii care au ceva de spus.
    Da, un profesor ideal e şi cercetător, şi pedagog. Altfel nu ar fi profesor, ar fi doar un amator ieftin al profesiei pe care o practică. Păcat că mulţi sunt aşa: diplomă procurată de la Petre Andrei şi multe zâmbete, ridicări în slăvi ale decanilor… Nu mai continui, numai gândul că avem specimene de genul mă irită.

    Cât despre test, so help me God, mă descurc eu.🙂
    Mulţumesc pentru vizită.

  3. Anca spune:

    :)) faina ideea cu „profesorul ideal”.. pai.. sa vedem.. eu sunt la constructii – inginerie civila cu predare in limba engleza.. si..

    1. sa vorbeasca bine engleza!!! adica sa nu spuna „haigăr veliu” în loc de „higher value”, „ză vai exiz” în loc de „the Y axis” şi lista continua..
    2. la cursuri.. ok.. unii fac prezenţa şi ţin cont de ea la notarea finală – dar dacă absentezi nu ţi se scade nota.. asta este cât de cât ok.. dar să nu dicteze în continuuuuuuu a.. scuzaţi.. să nu citească în continuu de pe suportul de curs. Asta putem face şi noi acasă. E profesor.. măcar să fie creativ.. pentru asta e plătit!
    3. să scrie frumos pe tabla …. :))
    4. în rest.. sunt de acord cu ce s-a zis până acum🙂

    by the way, ştiai ce intră în contractul de muncă al unui profesor universitar?
    1. să şteargă tabla de 7 ori pe oră
    2. să descifreze lista cu prezenţa
    3. să identifice absenţii
    4. să nu facă atac de cord când vede sala .. golaşă

    cam atât îmi trece acum prin minte. Voi încerca să fluidizez traficul.. poate mai trece ceva😛

  4. :)))
    La noi profii încă nu au aflat de „atacul de cord” la vederea unei săli de curs total golită…

  5. Gigel spune:

    Am vazut cum arata profu ideal, dar studentelul ideal cum arata? Sau nu exista?

  6. deocamdată ne ocupăm de profesori.🙂

  7. dyna spune:

    Mi-a plăcut aia cu limba română. Dar e discutabilă, nu?

  8. Ce să-i faci? unii ştiu să lege trei cuvinte în faţa unui amfiteatru, alţii se bâlbâie de numai. 😐
    Singurii profesori pe care îi respect şi care ştiu să vorbească sunt proful de la seminarul de I.P. şi cel de la cursul de Pedagogie(care e şi poet).😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: