Destin de artistă ~ part2 ~

În fiecare zi îi scrie un bilet, atunci când iese la cumpărături:

„Dragul meu,

Nu te superi pe mine, nu? Am ieşit să cumpăr îngheţată – îţi place de pepene galben, ştiu – şi să mai iau ceva de-ale gurii. N-am mai mâncat de 3 zile. Nu-mi place să mănânc singură, te-am aşteptat să vii acasă. N-ai venit. S-a stricat şi mâncarea. Mă duc să cumpăr mazăre şi pulpe de pui. Îţi plac şi astea. Şi să iau o sticlă de vin. Rose de Bordeaux. Vezi că ţin minte? Ca acum zece ani…”

Şi umezeşte de fiecare dată colţul din dreapta sus. O năpădesc lacrimile, poate de durere, poate de emoţie că El o aşteaptă atunci când se întoarce de la cumpărături. Şi alături de el, doi copii frumoşi, zglobii: o fetiţă blonduţă, cu ochi verzi, mari, şi un băiat serios, cu buze subţiri, sprâncene groase, brunet, cu ochi căprui. Şi amândoi vin înaintea ei la uşă, dansează în jurul ei şi îi spun, cântând: „Mami, mami, ce ne-ai adus bun? Ştii că tati ţi-a luat un…” Şi tati vine şi le închide gura cu bomboane. Iar ea, mirată, întreabă: „Mi-a luat ce?” … Şi tocmai când să primească răspunsul, îşi dă seama că totul se petrece în mintea ei.

„Oare ce mi-a luat iubitul meu?” Dar degeaba se întreabă, pentru că nimeni nu-i răspunde.

Şi o vezi pe stradă, cum se clatină, vorbeşte singură. Copiii se sperie de ea şi fug, tinerii o scuipă, vânzătorii ambulanţi refuză de multe ori să o servească. Singurii care au stimă pentru ea sunt vagabonzii – mereu le dă câte-o bucată de pâine şi de carne – şi colegii de serviciu.

Curios, lucrează. Visase într-o noapte cum El îi spunea să-şi câştige o pâine, fiindcă şi-a pierdut serviciul şi mai durează până găseşte un loc de muncă. Atunci când o să aibă destui bani, va veni după ea şi o va duce în Paris, aşa cum îşi promiseseră cu ani în urmă în faţa statuilor din parc. Dar până atunci ea trebuie să muncească şi să aibă singurică grijă de odaia lor. Să-l ierte, dar o iubeşte prea mult pentru a veni acasă cu buzunarele goale. Şi de atunci, de când l-a visat, ea lucrează. Şi-a găsit un loc printre piesele de artă dintr-un muzeu. Şi i se potriveşte. Acolo nu prea vine nimeni. Puţinii vizitatorii s-au obişnuit cu ea. E şi ea ca un exponat de muzeu. Îi place să-şi piardă vremea în preajma lui Da Vinci. I se pare că o înţelege. Şi ea îl înţelege. De atunci, în fiecare zi merge la serviciu. Şi ce serviciu ~ să te cufunzi în reverii şi să fii lăsată în pace să-ţi visezi fericirea.

Colegii o iubesc, pentru că deşi pare bătrână, e doar în interior. Fizic, ai spune că e o tânără studentă la arte, un viitor critic strălucit.

Dar eu o cunosc mai bine decât ei. Eu îi citesc zilnic durerea şi o văd cum judecă din priviri orice fărâmă de fericire care-i iese în cale. Zilnic, o urmăresc pe aleea care dă înspre galeria de arte. Zilnic îi număr paşii târâţi spre Da Vinci. Fiecare clipă, secundă, minut – în fiecare zi…

Poate rutina ei e cauza pentru care mă regăsesc în ea de fiecare dată când o întâlnesc în cale. O admir. Are atâta răbdare şi-L aşteaptă, visează, îşi imaginează momentul în care vor fi din nou împreună. E o femeie puternică, deşi îţi pare că se risipeşte ca praful la prima adiere uşoară. De fapt, zilnic îşi înfruntă furtuna de sentimente şi deschide uşa propriului univers imaginar.

***

(va urma…)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: