Destin de artistă ~part1~

O văd adesea plimbându-se pe străzi, seara, printre speranţe deşarte, printre vise sfărâmate, rătăcindu-şi privirea în magia cuplului din staţia de tramvai. O doare să îi vadă fericiţi pe cei din jur. Un el şi o ea fericiţi, un cuplu fericit, un tot, un trup cu două inimi care bat complementar.

Străinei îi sunt private aceste mici binecuvântări ale vieţii. Totul s-a sfârşit odată cu El: plecase într-o zi să cumpere îngheţată şi îi şoptise iubitei printre crăpăturile uşii: „Aşteaptă-mă, voi veni imediat…”

Dar visul lor a murit înainte de vreme, un psihopat a avut grijă să le ucidă fericirea în ceaţa unei dimineţi de septembrie, chiar în razele verzui ale semaforului.

Cu ce greşise El? Cu nimic. Doar desincronizare cu şansa şi cu viaţa. Prinsese ultimul tren rapid către tărâmul de nicăieri al morţii. Şi moartea îi făcuse cu ochiul, îl prinsese în mrejele ei.

Şi atunci când a realizat că El nu are să se mai întoarcă, ceva s-a rupt în ea.

Şi acum rătăceşte pe străzi şi caută doar umbre: umbra Lui şi a criminalului.

Şi e scârbită şi plânge când vede fericire în jurul ei, pentru că i-a promis cândva că o să-l aştepte.

Şi de zece ani îl aşteaptă, dar el nu mai vine, de zece ani e doar un spectator al fericirii, niciodată un actor pe scena ei, niciodată cu un rol important.

Avusese acum zece ani un rol de debutantă şi toţi văzuseră în ea un potenţial enorm. Scenariştii căutau sclipirea şi o regăsiseră în tânăra roşcată, cu ochi căprui, visători şi plini de speranţe. Iar sufletul ei oglindea gingaş primăvara – şi încă ce suflet frumos, perfect şi doldora de iubire, de aveai impresia că izvorăşte din el un izvor de munte cu apă proaspătă din zăpezile topite ale lui Martie –. Sufletul ei exploda de verde şi de flori, cu miresme alese la-ntâmplare, dar purtând amprenta chipului visător. Miresmele sufletului ei plin de iubire şi admiraţie pentru El.

Şi azi, după zece ani, o vezi pe stradă : o femeie simplă, ştearsă, golită de iubire. Ochii ei închişi în viduri şi-n petale stropite de rouă, căci s-a aşternut bruma peste visele şi speranţele ei. Sufletul i s-a veştejit imediat după ce L-a pierdut. I s-a uscat, aşa, în ea. Simplu şi repede.

Şi scenariştii au văzut în ea o văduvă. Cine-ar iubi o văduvă? Publicul vrea energie, tinereţe şi frumuseţe pe scenă, să-şi scalde şi el amarul şi să capete din nou zâmbetul pierdut. Publicul nu ar iubi vreodată o bătrână cu suflet uscat, cu vise sfărâmate, cu speranţe pierdute. Publicul – ca şi El – nu ar avea răbdare să aştepte trezirea ei la viaţă.

Aşa că s-a închis în odăiţa – cândva a lor – cu fotografii, peste care s-a aşezat praful. Nu l-ar şterge de frică să nu îl şteargă şi pe El. Femeia asta trăieşte în reverii. Şi nu o poate condamna nimeni. S-a închis în lumea ei şi îl aşteaptă să vină, să-i aducă primăvara.

Oare nu-i este frig? În lumea ei e toamnă târzie. Uneori mai ninge.

Uneori e tristă. Moartea nu mai circulă cu trenul rapid, ci cu personalul, iar ea detestă călătoriile lungi şi incomode. Iar la cât de slabă şi firavă e, nu cred c-ar ajunge la destinaţie. Şi cum să moară, înainte să-l vadă?

Preferă să rămână în odaia lor. Acolo e în siguranţă. Acolo el sigur o va găsi…

***

(va urma…)

Comments
One Response to “Destin de artistă ~part1~”
  1. zanaparca spune:

    Amintirea ramane un prezent pe care-l agatam de cate un deget din care fluieram din cand in cand.
    Stau si acum si meditez cum ar fi fost ca MOARTEA sa fi ramas asa acum era ea inteleasa de vechii DACI adica o bucurie.
    Probabil ca lumea nu ar mai fi gustat atat din substanta numita DURERE. Si poate am fi scris altceva astazi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: