Un joc de copii…

aenigma__by_purplerainistaken

(inspirat din filmul „Jeux d’enfants” – 2003)

Când a fost ultima oarâ când te-ai jucat ca un copil? Când ţi-ai permis să fii aşa cum eşti tu? Sau cu cine?

Mereu uităm că inocenţa este tot ceea ce ne-a mai rămas şi încercăm să fim maturi. De ce? Cu ce m-ar ajuta pe mine, ca om, maturitatea, în clipa în care totul se dărâmă în jurul meu, când toţi prietenii dispar, luaţi parcă de o tornadă (ca-n filmele americane)? Cum trec peste greutăţile zilei de azi, peste nesiguranţa zilei de mâine şi peste urmele adânci lăsate de ziua de ieri? (Ştiu că mulţi or să mă critice: „vezi realtitatea”, „înfrunţi realitatea”, „crezi în tine”, „fii matur”.)

De ce să fiu matur, când am destule probleme mature? Aici nu mă refer strict la mine, vorbesc în general. Nu cred că a fi copil şi a-ţi aminti de copilărie şi de clipele plăcute e chiar aşa de „letal”. Să fim serioşi, copilăria e ultimul strop de inocenţă pe care-l mai avem. Ea ne marchează viitorul şi maturitatea. De ce atunci când suntem maturi uităm de ea, dacă ea însăşi este o influenţă de l’avenir, cum ar spune francezul. Şi aici încep iarăşi oamenii să-mi înşire scuze, unele patetice, altele acceptabile, altele … (hai să nu mai vorbim, poate se simt lezaţi şi mă trezesc în instanţă pentru hărţuire vizuală. )

Şi eu am scuze. Prima ar fi: „am vrut să mă maturizez precoce”. Cea mai proastă scuză posibilă. Ce bine îmi era atunci când eram copil şi viaţa părea fără de griji, nu ştiam decât să mă joc în aer liber, nu petreceam foarte multe ore la computer etc. Universul meu era împărţit între şcoală, casă şi gaşca de prieteni cu care jucam fotbal, pac-pac, baschet.

A doua scuză ar fi: „eram nerăbdătoare să aflu lucruri noi şi să învăţ.” Şi ce? nu puteam să mai aştept puţin şi să nu mă reped la prima carte?

A treia: „toţi prietenii mei erau maturi. Era musai să fiu şi eu.” Mda… toţi prietenii mei erau şi ei copii cu aere de maturitate. De ce să nu fiu şi eu în pas cu „moda”?

A patra scuză: „timpul nu stă în loc. nu a stat nici pentru mine.” Da, adevăr grăieşte tastatura mea. Parţial. Timpul nu stă în loc, dar asta nu înseamnă că viaţa nu ne oferă posibilitatea să mai fim copii.

În sufletul nostru mereu vom fi copii. Pentru părinţii noştri vom fi iarăşi mereu copii. De ce să nu fim copii şi pentru noi? Oare ne-a obligat cineva să ne machiem pentru prima dată, să ne aranjăm, să ne îmbrăcăm mai „matur”? Nu. A fost alegerea noastră. Şi ne-am simţit bine, până la o vârstă.

Pragul critic a fost – primul – la 18 ani. Deja după ce am împlinit 18 ani, chiar din a doua zi mi-am dat seama că cei din jurul meu au altfel de expectanţe, doar sunt matură de acum. Atunci mi-am dat seama pentru prima dată că e bine să fii copil. A doua oară a fost la banchetul de sfârşit de liceu. Chiar că „adio, copilărie”! A treia oară la bac: nimănui nu-i pasă dacă tu scrii bine, atât timp cât nu cotizezi să-şi umple stimabilii profesori buzunarele. (trecem peste🙂 .) A patra oară mi s-a făcut dor de copilărie după ce-am ajuns la facultate. Dacă până acum eram maturizată fizic, de acum simţeam că începe maturizarea psihică (dacă tot vine vorba de psihic şi conştiinţă – vorba lui Robotă🙂 ). Şi odată cu maturizarea asta, că doar ajuns-am la facultate, alt mediu, alt cerc de prieteni, alte feţe antipatice şi palide în ceaţa Copoului dis-de-dimineaţă, m-a cuprins dorul de copilărie. Eh, uite că nu-mi este imposibil să recunosc faptul că simţeam lipsa părinţilor care mi-au stat alături 19 ani din viaţă. Încă mai era frate-miu în Iaşi, deci nu resimţeam atât de tare lipsa familiei şi-a vieţii lipsite de griji. A cincea oară am simţit că mi-e dor de copilărie în sesiune.

Şi-apoi mi-am dat seama că nu este totul pierdut. Încă pot fi copil, chiar dacă am 20 de ani. Şi pot fi copil în felul meu, pentru că viaţa este un joc (de copii), dacă ştii cum să o priveşti. E un joc de copii prin încercările la care te supune, prin noutăţile pe care ţi le oferă, şansele şi reuşitele, insuccesele, persoanele pe care le întâlneşti în cale, tipologiile umane la care ai acces exclusiv. Toate pot fi jocuri de copii şi poţi să le câştigi, le poţi avea pe toate, le poţi pierde sau le poţi introduce în universul tău, fiindcă şi el e doar un joc – joc pe care trebuie să-l câştigi cu orice preţ.

Cap ou pas cap? (game on or not?)


Comments
6 Responses to “Un joc de copii…”
  1. ioanabe spune:

    Pai daca nu e totul pierdut…de ce imi tipa toata lumea in urechi „Maturizeaza-te Ioana!” sau „Nu mai fi asa de copil!” „Nu totul e roz!Trebuie sa vezi viata prin ochi maturi ca totusi ai 20 de ani!”? Hm?

  2. Aşa zic ei. Nu e musai să dai ascultare. Ştii că de fapt oamenii nu ţin niciodată cont de sfaturi? Tot fac aşa cum îi taie capul. Şi ca un viitor psiholog, eu nu dau sfaturi, doar arăt că nu e nimic rău în a fi şi copil, şi matur în acelaşi timp.
    Aşa că fii cum îţi place ţie. În final asta contează: să fii tu însăţi.

  3. dyna spune:

    Dacă ultima parte a comentariului era în corpul textului, era un articol excepţional. Aşa, rămâne unul foarte bun. Succes!

  4. mulţumesc pentru vizită.🙂

  5. ioanabe spune:

    Cum poti fi „tu insati” cand toti din jurul tau au asteptari si trebuie sa impaci toata lumea? Cand o persoana te vrea intr-un fel iar alta persoana te vrea in alt fel?🙂 as vrea sa fiu eu insami fara sa ranesc pe nimeni din jurul meu:) can i?can i? can i? oh pleeeeease!

  6. Ioana, totul depinde de tine. Eu nu sunt în măsură să-ţi spun ce să faci cu viaţa ta.😛 Eu doar îţi spun că se poate.😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Meta

  • Arhive

  • Categorii

  • Sa pastram Romania curata!
  • Evenimente Iasi, Articole legate de Iasi, Interviuri Iasi
%d blogeri au apreciat asta: