poezie nr.51

Fluture cu aripi injectate

Mă ţii în palmă, fragilă şi măruntă,
De teamă să nu mă striveşti
Şi-mi examinezi aripile plouate.
Atent, la lupă îmi priveşti
Liniile curbe şi petele viu colorate.
Ai vrea să mă colecţionezi,
Însă nu ai curaj să-mi ucizi
Corpul moale cu acul argintiu.
Îţi zâmbesc fictiv din priviri,
Semn că mă poţi străpunge,
Corpu-mi demult e putreziu.
Durerea a-nceput să m-alunge
Şi-n fuga mea spre disperare,
Mi-am fracturat aripile
Prea violent de soare.
Am decăzut necontrolat
Pe marginea unui trotuar,
Iar cel ce m-a iubit mi-a injectat
În vene stropi mari de mortar
Şi-n trup vapori de mercur.
M-am zbătut în braţele-i rigide,
Căci m-a durut şi-am realizat
Că niciodată n-am să pot fi
Ca voi: o făptură de lut.
M-a aruncat în întuneric,
Fiindcă iubirea n-a ţinut.
Şi-acum cu părintească grijă
Străine, mă ţii atent pe mână,
Nu vezi că nu mai pot zbura?
Împunge-mă cu acul şi şterge-mi
Durerea din trupul ce-a fost frumos
Şi frânge-mi aripile colorate
Căci nu mai au niciun folos…

* * *
unfinished… mai trebuie lucrată.