Diana are chef de o leapşă.
Eu sunt varză după 7 ore de SPSS. Prietenii ştiu de ce! La dracul cu restanţa asta!
Ar trebui să vorbesc despre prietenii mei?
Hmmm…. sunt mulţi la care ţin şi mulţi care ţin la mine.
E ciudat, de obicei lumea zice că prieteni adevăraţi ai puţini. Eu am mai multe persoane pe care le consider prieteni adevăraţi şi în care mă încred. Şi fac bine, pentru că nu mă dezamăgesc.
Pe lângă mama, tata şi frate-miu, există un grup de oameni în oraşul natal la care ţin enorm, iar ăştia ar fi Răzvan, Flowz, Alex (a.k.a Leşu), Buhex, Nemo, X, Twiny, Vasy, Despina, Lavinia, Iulia.
În Botoşani o am pe sisu’-miu, la care ţin ca la ochii din cap. Suntem sisters de 4 ani şi încă o ducem bine. Revin cu admiraţiile mai încolo.
În Iaşi le am pe colegele de cameră, pe fetele de la 29, gaşca din Tavernă, trupa care mă încântă mereu lunea şi joia (ştiu ei cine sunt), colegele de grupă şi câţiva prieteni risipiţi prin zonă. 
Long live Vama Veche, altfel nu mă apropia aşa de un raton retardat din Bucureşti. Nu-i pun blogul, pentru că vorbeşte prea multe prostii.
Mai nou am descoperit că în echipa de cercetare pot să mă simt ca într-o familie.
Dar să le iau pe rând:
* mama, tata şi frate-miu – păi familia care are grijă de mine de 20 de ani încoace. Sunt cei la care mă pot întoarce oricând şi care mereu au grijă de mine. “Ai nevoie de bani? mai punem un 1 milion pe card.” . “Vrei la mare? bine, îţi trimit bani.” “stăteam şi mă gândeam că aş vrea să-ţi trimit un pachet, mâine te duci la gară să-l iei.”
“hai acasă , ne e dor de tine.” “te simţi bine?” , “ai grijă de sănătatea ta!” etc. sunt întrebări şi chestiuni discutate la telefon zilnic. Dacă se poate, de 3-4-5 ori pe zi, chiar. Sursă de stres, dar şi de alinare şi de căldură, pe familionul meu îl ador. Şi fără frate-miu nu ştiu ce m-aş fi făcut.
* pe cei de acasă îi ador. Dacă n-ar fi fost ei, viaţa în hometown ar fi fost boring. Îi cunosc de 13, 9, respectiv 4 ani, deci tot ce ar trebui de înţeles este faptul că ne leagă multe, foarte multe. Şi am rămas în continuare legaţi. La naiba, nu mai scap de ei.
Răzvan – mi-a zis pe mess că a ajuns prin Italia, e ospătar. Câştigă un ban cinstit. A vrut să se căsătorească, doar că nu a găsit fata potrivită. Şi-a scris povestea vieţii sale. Sper să o publice. De 9 ani e un stres permanent în viaţa mea.
Flowz – de Flo nu mai scapi. E ca un drog, dă dependenţă. Ştie el de ce! Doar e un shoozer. 
E clujean mai nou, nimic special. Aştept să vină acasă, să mai pfeiferim puţin. Povestea prieteniei noastre e foarte specială. Poate am să o scriu cândva.
Alex (a.k.a Leşu) – oare cât de inconştientă puteam să fiu şi să merg într-a 9-a la revelion la el acasă deşi nu-l ştiam? Eh, uite că a ieşit totul bine. Mai avem nevoie şi de blonzi. Ultima dată când ne-am întâlnit acasă, ne-am contrazis pe teme psihologice. Eu am avut dreptate, oricum.
Buhex – mi-a fost 8 ani coleg de clasă, apoi 4 ani în liceu în clase paralele. E un chitarist foarte bun şi o să frângă multe inimi. Mama îmi zicea mereu: “Vlăduţ s-a făcut frumos. Are bucle blonde!” Dap, avea, s-a tuns. Are o surioară şi cred că o iubeşte foarte mult.
Nemo – am vrut să-l bat. Era aşa arogant. L-am cunoscut la un revelion într-a 11-a. Era prea beat ca să-şi amintească. Într-a 12-a mă scotea din sărite. Acum mi-e dor de el, dar îl văd în câtva timp.
X – când spun X, spun om care se gândeşte numai la sex. Îl ador, de câte ori nu am petrecut ore în şir la cafele în Sem ori la office şi după-amieze. E om sufletist şi sensibil. Vrea să pară dur. Ştie că-l iubesc. )
Twiny – pe Twiny îl ştiu de când eram în clasa a 8-a sau a 9-a. Îi trimiteam mesaje stresată înainte de teză şi el mă asigura ca voi lua note mari. Luam 9 sau 10. ) Am fost ca doi fraţi. Suntem în continuare. Mă enervează când intră intr-un bar, mă vede, stă câteva minute la masă şi apoi pleacă înapoi la work. Niciodată nu mă anunţă cum că mi-a plătit berea sau sucul şi mereu aceeaşi fază: eu dorind să plătesc la bar, chelneriţa asigurându-mă că nu am nimic în plus de dat, eu insistând că nu o duce capul şi nu ştie să facă un calcul, ea asigurându-mă că nu am de dat 5 lei în plus. În final misterul se elucidează: a plătit băiatul care a stat puţin la masă. x(
Vasi – e prin Cipru plecat. Îl admir foarte mult. Dacă nu era el, probabil că nu avea cine să-mi rezolve problemele cu switch-ul şi cu internetul. Când lucra pe taxi, mereu ne plimba. Jucam table în sem anul trecut. E plin de viaţă şi îi plac motoarele. Mi-e dor de ele ) .
Despina – contrabandă cu cărţi, teme filosofice de abordare, discuţii despre muzică, băieţi şi ce mai vrei. Despi e multi-funcţională ca şi mine. Şi are cultură. E foarte inteligentă. Doar e sora lui Vasi.
Lavinia – toată de un zâmbet. Cu femeia asta la masă râzi de mori. Nu-i tace gura, e plină de viaţă şi nu-i pasă de ceea ce cred alţii. E mândră politehnistă, la Cluj. Mi-e dor de ea. 
Iulia – am fost colege de şcoală generală, apoi de liceu. Am cutreierat prin Europa împreună acum 2 ani. Îi plac animeurile şi vorbim japoneza atunci când ne apucă. Kawaii. E şi ea la Bucureşti la peisagistică. Trebuia să fim colege la psihologie. Nu a vrut, s-a retras. Dar mă bucur pentru ea, face şi ea ceea ce îi place.
Pe Sisu o ador. De când am vorbit prima dată – ea cu accent de olteancă, eu cu accent de bucovineancă, am zis că trebuie să fim surori. Şi sunt mulţi ani de atunci. Ne promitem că o să ne vizităm, dar am rămas cu promisul. E singura care mă înţelege cu adevărat pentru că a trecut prin ceea ce trec uneori şi eu. A plecat din Severin în Cluj şi apoi a ajuns în Botoşani, jurnalistă mândră. O respect foarte mult şi ştiu că orice problemă aş avea, mă ajută cum poate. E valabil şi invers, din partea mea.
Pe fetele din cameră, în special Sticiu’ şi Oana, le ador. Sunt două scumpele, mereu dacă au fost conflicte, am ştiut cum să le soluţionăm.
Camera 53 mi-a fost casă 9 luni şi ele au ştiut să facă atmosfera mai plăcută. Ciudat e că prietenii din cercul lor m-au acceptat, deşi eram mai mică cu 2 ani. Şi mereu ne-am simţit bine împreună. Nu pun fotografii, însă sunt de ajuns cei 4 GB de filmuleţe şi fotografieri.
Camera 29 m-a primit cu braţele deschise la cafea, pachete primite, învăţat pentru examene, proiecte şi de toate. Sper să stau cu fetele la anul. Mirela, Crissu, Ana şi Lavinia mi-au arătat că îţi poţi face prieteni şi în facultate.
Lavinia şi Lars sunt “mami” şi “papi”, Ambro e “gramps”, Marius e “uncle” şi Ana e “mătuşa”. Suntem o familie destul de mare. Sper să vină în curând şi o bunică.
Le mulţumesc băieţilor din trupă că-mi înveselesc mereu lunea şi joia, săptămânal, prin cântări.
Radu are talent la voce şi desen şi compune versuri. Ştefan e toboşar consacrat deja, are fanele lui în Tavernă. Dexter e la chitară. Dexter . Valy e cel care ne cântă Magdalena şi ce-i mai trece lui prin cap. I-am uitat numele tipului de la clape – am aflat mai târziu că îl cheamă Raul. )
Pe lângă cei pe care i-am enumerat la ziua mea şi care se regăsesc aici, ar mai trebui enumeraţi câţiva oameni din Iaşi care mereu mă fac să zâmbesc şi să mă simt bine: Somnulescovici, Serge, Alex.
Somnulescovici şi Bogdan m-au susţinut în tentativa mea de a face tricouri cu mesaj anti-comunist.
Alex e viitor arhitect şi îmi desenează în câteva minute schiţe ale Palatului Culturii. Are răbdare să mă plimbe prin tot Iaşiul. Thank you!
Serge ne aleargă la badminton prin parc şi bagă cafea în noi. Uneori seara ne mai cinsteşte cu o şampanie. A fost ziua lui, deci “LA mulţi ani!” încă o dată. Are prieteni foarte de treabă şi trecuţi prin viaţă, deci ai ce învăţa de la fiecare.
Fetele din grupă au mereu grijă de mine, Alina e atât de aiurită, încât mereu ne face pe mine şi pe Adina să râdem la seminarii. La cursuri cine mai merge? )
Vama Veche m-a apropiat foarte mult de un raton retardat, Rao. E sursa mea de bună dispoziţie. Doar cine mai vede în acelaşi timp filme online cu mine şi le comentează la telefon? Mă stresează şi se crede mare actor şi regizor. Din toamnă şi fotograf. Mă mulţumesc cu el, aşa filosof cum e.
(Nu-ţi fac declaraţie în public, să ştii). Scrie şi el poezii şi avem multe în comun. Mereu ne certăm şi ne înjurăm. Doar el e raton retardat şi eu sunt şobolan. Ne place ca, în timpul liber, să compunem dialoguri shakespeare style. E mort după felul meu de a scrie, dar nu vrea să spună.
Acum 4 luni am intrat într-o echipă de cercetare. Totul a fost normal la început: entuziasm, planuri multe şi… riscuri asumate. Acum îmi dau seama că fără E-team nu m-aş fi simţit atât de bucuroasă că am ajuns la facultatea asta.
Bordul E-team (şi aş vrea să ştiu şi eu cine m-a propus ca responsabil de Marketing şi Relaţii Publice) ne-a unit foarte mult, pentru că suntem tineri şi avem idei şi scopuri comune. Domnul profesor are grijă ca echipa să nu fie plictisită, preşedinta noastră propune activităţi şi ne simţim toţi bine.
Ultima oară, la teambuiling , am fost în grădina botanică şi ne-am distrat pe cinste.
Mă simt ca într-o familie cu ei, pentru că întotdeauna acceptă idei noi şi toţi îşi asumă riscuri, au încredere în mine şi îmi oferă un feedback consistent în orice activitate desfăşor.
Mai există o anumită persoană importantă în viaţa mea, dar care acum a plecat din ţară. Sper să-şi realizeze visul şi să aibă succes. El a fost sursa de inspiraţie în multe scrieri şi degrabă nu o să-mi părăsească paginile scrise şi dedicate lui. Asta e. Nu-i dau numele, vreau să-l păstrez doar pentru mine şi să rămână anonim celorlalţi, deşi mulţi dintre prietenii mei îl cunosc.
Next, leapşa goes to : Alexandra, Somnulescovici, Alex şi Freya.
) 
Ei comentează.Tu ce mai aştepţi?