Universitatea “Al. I. Cuza”

Iaşi – un oraş superb, pe care am să vă las pe voi, cititorii mei, să-l descoperiţi.
Iaşiul e oraşul de care m-am îndrăgostit şi uite că au trecut 9 luni de când am venit aici şi încă nu m-am plictisit. Are prea multe de oferit, trebuie doar să ştii unde să cauţi. Iar când găseşti ceea ce cauţi, nu îţi vei dori să-i mai dai drumul.
Am găsit multe în Iaşi: prieteni, o a doua casă, iubire, frumuseţe, cunoştinţe, grupuri pe care nu le-aş părăsi prea curând. Am cunoscut mulţi oameni, cu majoritatea am păstrat legătura. S-au pierdut prietenii, s-au distanţat gânduri, s-au răcit relaţii, dar orice loc nou cere sacrificii. O altă viaţă? Hmm, eu aş spune că e aceeaşi viaţă, doar că mult mai colorată şi mai plină de satisfacţii, peripeţii. O aventură, aş spune eu. O aventură pe care o trăiesc în fiecare zi, atunci când păşesc pe iarba din faţa căminului, când respir aerul proaspăt şi umed de pe Copou. Un gând nou când trec pe lângă Universitate şi îi admir măreţia, arhitectura şi mulţimea de studenţi şi profesori care mişună haotic în jurul corpului A.
Şi apoi ajung la facultatea mea. Dacă astă-vară, la înscrieri eram emoţionată, entuziasmul s-a mai temperat. M-am obişnuit, cunosc sălile, pot să dorm cu 10 minute mai mult dimineaţa şi să-mi beau cafeaua liniştită, ştiind că am cursuri în amfiteatrul DIV (4) şi că îl găsesc la etajul 1.
Facultatea mea e mică, are un etaj şi o mansardă. Pe lângă psihologi, psihopedagogi ori viitori profesori educatori, găseşti şi F.E.F.S-ul: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Studenţii facultăţii respective sunt mai mult decât amuzanţi. Duc lipsă de colege fete, iar de fiecare când ne văd pe noi, The Psychology Chicks pe holuri, încep să manifeste comportamente demne de împerecherea animală. Noi zâmbim şi trecem mai departe.
( Cândva îi vom trata de aceste probleme, până atunci Papa Freud avea dreptate în legătură cu libido-ul şi sexualitatea.)
Dar să revin la UAIC, Universitatea noastră dragă. Are atâtea de oferit, chiar dacă multe lume vorbeşte de rău. Orice universitate e cu bune şi cu rele, cu neajunsuri. Toţi avem expectanţe, însă nu ne-am mai uitat în oglindă demult, căci nu prea oferim concret ceva universităţii, în afară de o sumă de bani, în cazul în care eşti la taxă.
Dacă eşti viitor student, ar trebui să te gândeşti bine că nicăieri nu ai să găseşti o universitate perfectă. Poate doar în filmele americane. Cât despre distracţie, există din plin, pentru că e o regulă nescrisă a oricărui campus studenţesc şi centru universitar.
Viaţa la cămin nu aş da-o pentru nimic în lume. Dacă nu înveţi să trăieşti în condiţiile strict necesare: apă rece şi caldă, o toaletă, un duş, o chiuvetă, un hol, o cameră plină de oameni, un pat doar al tău şi un raft în dulap, n-ai să ştii să preţuieşti ce aveai casă, ce o să ai în viitor. Şi nu ai să ştii să munceşti pentru un + de condiţii.
Sincer, după un de cămin m-aş simţi în stare să stau în aceeaşi casă, cameră, apartament cu iubitul sau cu viitorul soţ. (Totuşi nu e cazul . )

Iaşiul mi-a oferit multe. Şi eu am să vă ofer link-uri către site-uri, bloguri care se ocupă de toate evenimentele oraşului cultural:
InfoStudenţi UAIC
site-ul UAIC
Forumul UAIC
Club Copou
Alt Iaşi punct ro.

Şi ca să aveţi o părere despre minunatul Iaşi, 2 fotografii în prag de seară:

Râpa Galbenă:

Universitatea “Al. I. Cuza” :

Cuvinte…

Citisem acum câteva minute postarea lui Somnulescu. Mai mult decât cuvinte?
Eu sunt dependentă de ele. Toţi suntem. Dar puţini recunoaştem. Dacă nu am avea darul vorbirii, viaţa noastră ar fi un semicerc, nicidecum un cerc complet.
Există momente când ai vrea să rosteşti acele cuvinte, e locul şi timpul potrivit, dar ele întârzie să apară.
Mi-am amintit de greşelile pe care le-am făcut sau le facem, atunci când nu ne străduim să comunicăm.
Câte cuvinte au rămas şi rămân nespuse în situaţii diferite. Şi câte cuvinte sunt spuse la nervi, negândite. Şi-atunci dăm cu şutul la raţiune şi sentimente, atunci suntem iraţionali şi ne este umbrită realitatea. Oamenilor le place uneori să stea într-o permanentă umbră. Nu înţeleg de ce se plâng unii că trăim într-o lume întunecată şi nu vedem lumina, când oamenilor le place întunericul, gândirea negativă, când se simt în largul lor dacă spun cuvinte negândite, dar gândite să rănească, în acelaşi timp.

Şi acum temă de gândire: Ce cuvânt i-ai spune la despărţire, fiind sigur/sigură că persoana iubită nu o să-l uite niciodată?

Şi ca bonus, o melodie pentru fiecare din noi:

Un strop de meditaţie

(azi am avut chef să mă joc puţin)

Uneori mă plictisesc groaznic. Uneori înseamnă rar, pentru că nu mai am timp să mă plictisesc. Dar se întâmplă şi aşa ceva, în zile de vară, atunci când razele soarelui ard orice prind în cale ori în zile ploioase care mă ţin în casă. Mi-aş dori să iau o umbrelă de plajă şi să ies pe stradă, să nu-mi pese că lumea se uită ciudat, dar îmi pasă şi cred că, deşi mi-am impus să fiu cât mai originală şi creativă, mai ţin cont uneori de părerile celor din jur. Şi asta se întâmplă atunci când nu sunt sigură pe mine. Iarăşi rar, dar se întâmplă.
Revenind la subiectul plictiseală, mi-am dat seama cât de ignorantă sunt în ceea ce priveşte viaţa. Nu-mi pasă de aspectul ei general şi nu-i accept decât 2 scuze obiective: e cu bune şi e cu rele. Două! Atât!
În schimb mă axez pe detalii. Prea mult, poate. Prea detaliat, prea minuţios, prea subiectiv. Detalii care pentru mine au o importanţă majoră. Nu te aştepta să te iert pentru faptul că ai uitat o zi importantă mie sau nu ai acordat atenţie unei discuţii în care am pus suflet. Nu te aştepta să zâmbesc şi să trec mai departe, dacă atunci când eu văd pe stradă o piatră colorată, tu nu mă laşi să o culeg şi-mi inventezi motive patetice.
Nu te aştepta la multe din partea mea, pentru că s-ar putea să omiţi un detaliu: nu-mi plac lucrurile complicate.
Viaţa mea e un rol cât mai natural şi cât mai firesc mie, tipic mie, pe care mi-l joc în fiecare secundă.
Însă dintre toate detaliile pe care le ignori, cel mai mult detest ignoranţa pe care ţi-o arăţi faţă de inovaţie. Niciodată n-am să te iert pentru faptul că nu accepţi ceva nou, deşi ai cântărit bine situaţia şi ai aflat că merită. Aici ar trebui să fii obiectiv, aici sunt şi eu obiectivă, dar nu uit să-mi pese de subiectivitatea “ceva”-ului care mă fascinează.
Interesant e modul în care oamenii preferă ceva vechi pentru că noul le inspiră teamă şi nesiguranţă. E acceptabil să preferi ceva vechi, dacă ai realizat că prezentul nu îţi oferă nici măcar un strop din satisfacţia vechiului.
Dar cum rămâne cu evoluţia şi cu inovaţia? Au aspecte negative şi ele, dar sunt un “must do” al societăţii. Ar trebui să fim deschişi la minte, nu să ne închidem într-o cutie neagră şi să aruncăm cheia. Am putea măcar să facem o copie, cine ştie, poate cândva viaţa ne va oferi un detaliu care ne va motiva să ieşim din întuneric şi să păşim în lumină.
Crezi ce vrei, dragul meu cititor, fiindcă azi mai mult ca sigur nu sunt religioasă, critică, atee sau pur şi simplu, om. Azi vreau să fiu ceva nou: un gând, un zâmbet sincer, o lacrimă, un strop de meditaţie în minţile ascunse de frunţi încreţite, uitate de vreme, dar deschise ca un boboc de floare fragedă la tot ceea ce are viaţa de oferit: căldură, lumină, protecţie, speranţă, inexplicabil, incertitudine şi inovaţie…

(Azi, mai mult ca oricând, am nevoie să evadez din cotidian şi să mă închid înăuntrul fiinţei mele. Promit să las uşa deschisă … )

Raţionament confuz

O cameră goală ca şi propria-ţi raţiune prevesteşte ploi
Şi-o picătură din amărăciunea în care zaci.
Îmi şopteşte o secundă, pe fugă, că te-ai rătăcit
Printre clipe ireale, visând a mia oară la nimic.
Te văd, eşti singur şi pierdut, eşti trist şi taci,
Scriind cu degetele pe nisipuri ude poezii postume.
Cine eşti? – nu te recunoşti, gonind spre niciunde.
Aş vrea să-ţi fiu o călăuză în lumina asta oarbă,
Dar realizez, pe fugă, că-i doar un vis.
Te-ai scufundat în mări şi în oceane,
Te-ai cufundat într-un abis.
Cine eşti şi cine sunt?
Mai există un “noi” pe pământ?
Doi străini, împărtăşind aceeaşi soartă
Şi o mochetă veche, prăfuită, aşezată-n prag.
Visăm la ieri, la azi, la mâine,
Sorbind dintr-un pahar cu vin şi pâine
Să ne imaginăm sfârşitul lumii ce stă să vină.
Ne-am ucis fericirea, îţi aminteşti?
I-am deformat imaginea pe retină…
Acum ce ne-a rămas? Ţie nimic, iar mie totul,
Fiindc’-am înclinat balanţa înspre mine,
Fiindc’-am avut motive să visez.
Păstrez încleştate-n braţe amintiri din miază-zi
Şi desenez în cărămida zidului tău zâmbete false.
Am câştigat o luptă cu nimeni, purtată ani în şir
Şi-acum conştientizez că totul a fost în van.

A mai trecut o clipă, s-a mai stins un an.
Când mă primeşti acasă? Am obosit să mai fug…

* * *
(de ani în şir aştept să deschizi uşa…)

Leapşă de la Teo

Teo are chef să mă scoată din monotonia morcovilor de sesiune.
Deci:

Dacă eram o lună, aş fi fost – mai: i love spring.

Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost – vineri… “vine vineri, iar începe fără tine”

Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost – aş fi fost noapte, şi nu zi

Dacă eram un animal marin, aş fi fost – pisică de mare

Dacă eram o direcţie, aş fi fost – sens unic.

Dacă eram o virtute, aş fi fost – libertatea

Dacă eram o personalitate istorica, as fi fost – Vlad Ţepeş

Daca eram o planetă, aş fi fost – Marte

Dacă eram un lichid, aş fi fost – cafea cu lapte

Dacă eram o piatra, aş fi fost – Stâncile de pe Rarău

Dacă eram o pasăre, aş fi fost – rândunică

Dacă eram o plantă, aş fi fost – floare-de-colţ

Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost – însorită

Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost – chitară acustică

Dacă eram o emoţie, aş fi fost – fericire

Dacă eram un sunet, aş fi fost – Mi

Dacă eram un element, aş fi fost – chemical X )

Dacă eram un cântec, aş fi fost – Stairway to heaven (Led Zeppelin)

Dacă eram un film, aş fi fost – Jeux d’enfants

Dacă eram un serial, aş fi fost – One Tree Hill :*my love*:

Dacă eram o carte, aş fi fost – Crimele iubirii – Sade

Dacă eram un personaj de ficţiune, as fi fost – Rogue (X-men movies)

Dacă eram un fel de mancare, aş fi fost – inghetata cu aromă de pepene galben ;;)

Dacă eram un gust, aş fi fost – dulce-acrişor

Dacă eram o aromă, aş fi fost – aromă de migdale

Dacă eram o culoare, aş fi fost – negru

Dacă eram un material, aş fi fost – in

Dacă eram un cuvânt, aş fi fost – ambiţie

Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost – capul

Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost – crazy eyes )

Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost – hmm, istoria (de psihologie m-am săturat )

Dacă eram un personaj din desene animate, aş fi fost – Lil (Ergo Proxy)

Dacă eram o formă, aş fi fost – un triunghi echilateral

Dacă eram un număr, aş fi fost – number 1

Dacă eram o maşină, aş fi fost – Toyota

Dacă eram o haină, aş fi fost – o eşarfă (să strâng lumea de gât)

Next: Leapşa goes to: Impuls, Taz şi Star.

Viziune de 20

Aţi observat vreo diferenţă atunci când aţi împlinit vârsta de 20 de ani? Sau sunt singura care s-a prins că dacă azi ai 19 şi mâine 20, mâine îţi vei schimba viziunea.
Şi nu-i doar din cauza prefixului, ci e din cauză că la 20 de ani îţi dai seama că eşti la un pas de sesiune, lumea se agită în jurul tău, nu ai predat practica, nu ai făcut toate portofoliile, ai examene în presesiune şi parţiale, nu ai timp, totul te presară şi nu te lasă să respiri.
Am împlinit 20 de ani cu prietenii, cu “familia”, în Tavernă.
Mulţumesc lui Radu & trupei pentru show-ul extraordinar care a coincis cu ziua mea, mulţumesc pentru “La mulţi ani!”-ul cântat, pentru timpul pierdut la noi la masă.
Mulţumesc prietenilor si “familiei” de aici: fetele de la 29( Lavinia, Mirela, Cristina, Ana), Ambro, Marius, Ina, Hevea, Andu. Şi celor care au lipsit, dar vor recupera: Carmen şi Lars.
Mulţumesc şi lui Stitch, Oana şi Anca, colegele mele de cameră, pentru tot şi pentru o zi foarte frumoasă.
Şi bineînţeles că mami, tati şi big brother au ţinut să-mi amintească schimbarea de prefix, iar prietenii de acasă, momentan în Cluj şi Bucureşti mi-au urat un zgomotos “la mulţi ani!” pe voci suprapuse. Urechile mele au scăpat cu bine. Pentru moment.

Am resimţit din plin înaintarea în vârstă, mai ales că în perioada asta sunt mai mult decât ocupată. Dar o să treacă. Aştept sesiunea. Şi apoi relaxare. Până în februarie.

Ca la 20 de ani, studentă fără griji, fără restanţe, fără bani.

Cum ajungi la mine ~ part2

A doua porţie de râs. Cum dau oamenii de mine, part2:

casa de groaza(poveste de 15 randuri) ~ vrei şi cu boogie man? scump, dincolo era mai ieftin
traducere romana engleza dependent de tine ~ poet te-a făcut mă-ta! Keep searching , acilea nu găseşti traduceri.
control vama veche ~ nu, nu sunt în mână cu poliţia
nimicul ~ zăcea în agonie?
pastila antiplictiseala ~ se ia cu o gură zdravănă de bere
mărturii ale existenţei ~ beau, deci exist!
jocuri de copi mai maturi ~ vai de capul meu, cu cine făcuşi limba română? cu menajera?
poezii despre apropiere ~ dintr-ăstea nu am scris, dar am timp. O să-ţi compun cândva
10 things i hate about you ~ hmm, yourself, you, yourself, you, yourself, you, yourself, you, yourself, you. (ten ten)
my preferate music ~ =)) du-ti, uăi! se zice my favourite music
e frumos sa traiesti viata ~ dacă nu-ţi place totuşi, do us all a favour and unplug your computer now
vanatoarea de sobolani ~ aici? acum? No way! doar dacă e o vânătoare pierdută printre rânduri )
profesori universitari constructii iasi ~ un mit, a living legend! rock, mătuşe! (vorba lui gramps )
poezi in franceza de 1mai ~ se scrie POEZII
happy ~ sunt!
” nimic nu e gratis totul se plateste”-e ~ no shit? se plăteşte bine?

To be continued …